Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ieri, la o intalnire regionala de partid, ca alegerile anticipate sunt inevitabile in perioada urmatoare si ca nu vede actuala Coalitie guvernamentala rezistand in aceeasi componenta mai mult decat cateva zile.
Liderul social-democrat este de parere ca declansarea alegerilor anticipate este un risc pe care PSD trebuie sa si-l asume, alegand raul cel mai mic dintre doua rele. "Un rau mare este sa continuam cu actuala formula de guvernare certareata si neserioasa si al doilea rau este sa avem o perioada de tulburare politica pana la anticipate", a spus el.
Geoana a sustinut ca actualele discutii legate de hotararea CNSAS in privinta presedintelui PC, Dan Voiculescu, demonstreaza ca actuala formula guvernamentala este "neviabila si nesanatoasa".
"Discutiile de acum in legatura cu liderul conservator demonstreaza ca, pe fond, formula guvernamentala smulsa cu forcepsul dupa alegerile din 2004 este nesanatoasa, neviabila. Se repeta la indigo scenariul cederist, il avem acum pe Radu Berceanu pe postul lui Traian Basescu din guvernul de atunci, care vine in Guvern ca sa torpileze si sa duca la dezmembrarea acestei formule majoritare", a afirmat presedintele PSD.
El a mai spus ca nu vede actuala Coalitie guvernamentala rezistand in aceeasi componenta mai mult decat cateva zile. "Se cearta ca nebunii intre ei, sunt patru guverne paralele, probabil ca in cateva zile vor mai ramane doar trei guverne paralele", a afirmat Geoana.

Petitul politic este exclus

Pe de alta parte, referindu-se la unele informatii despre posibile colaborari politice ale PSD cu alte formatiuni, el a spus: "Mergem catre alegeri cu un singur scop, sa daramam actuala Putere, sa castigam alegerile si sa dam o guvernare stabila si eficienta". Liderul PSD a mentionat ca, daca se va pune problema dupa eventualele alegeri anticipate a unei aliante postelectorale, PSD nu va merge "in petit la nimeni".
"PSD este prea mare si prea mandru, nu mergem in petit la nimeni, sa vina altii la noi, pentru ca va fi un guvern social-democrat cu un prim-ministru de la noi", a spus Geoana. Totodata, el a apreciat ca "actuala formula nesanatoasa de guvernare si-a epuizat energia si viabilitatea" si ca PSD functioneaza intr-o logica de campanie si de definitivare a ofertei de guvernare, intrucat se asteapta la "o vara fierbinte".

Strategia colaborarii PSD-PD, un document "destul de naiv"

Senatorul PSD Vasile Dancu sustine ca strategia referitoare la o posibila colaborare politica PSD-PD este un document "destul de naiv", care "are putine sanse de a fi pus in practica". El si-a manifestat scepticismul fata de calitatea profesionala si realismul politic al strategiei, apreciind ca astfel de documente, "mai ales daca si ajung in presa, au sanse minime de a fi puse in practica". Senatorul PSD a opinat ca, probabil, acesta a fost si sensul elaborarii strategiei (de a ajunge in atentia mass-media - n.r.), el nefiind discutat in forurile oficiale ale partidului, fiind atasat, alaturi de alte materiale de presa si de documente pe linie interna de partid, in mapele distribuite participantilor la reuniunea de miercuri a partidului. Dancu a apreciat ca respectivul document ar putea fi elaborat de ceva consilieri tineri ai lui Miron Mitrea "cu intentia de a se afirma pe langa liderii partidului. "Textul strategiei este destul de naiv, are un limbaj nespecific specialistilor in domeniu si recurge la sintagme precum paianjeni si alte nazbatii din acestea", a spus Dancu.