Mircea Geoana, presedintele PSD, a declarat duminica seara, dupa semnarea protocolului cu PDL in vederea constituirii unui parteneriat pentru guvernare, ca acest moment este istoric intrucat, dupa douazeci de ani, doua partide aparent ireconciliabile au inteles sa isi uneasca eforturile intr-un moment dificil pentru tara. "Asistam la un moment cu adevarat istoric. Dupa douazeci de ani, doua forte politice aparent ireconciliabile au inteles sa isi uneasca eforturile pentru a face fata unui moment cu adevarat dificil pentru tara. Putem spune ca ne-am maturizat. La situatii exceptionale, solutii exceptionale ", a spus liderul PSD.
Liderul PSD a apreciat ca semnarea acestui protocol dovedeste ca democratia romaneasca s-a maturizat.
Geoana a declarat ca acordul dintre PDL si PSD era singura formula capabila sa asigure stabilitate si o guvernare competenta. "Formula gasita cu colegii de la PDL era singura capabila sa asigure stabilitate si o guvernare competenta in acest moment de criza", a apreciat Geoana.
El a spus ca programul de guvernare al celor doua partide constituie un just echilibru intre dinamism economic si protectie sociala si ca ambele formatiuni semnatare al acordului de guvernare sunt dispuse sa aiba o atitudine "respectuoasa" fata de minoritatile din Romania. "Programul de guvernare va asigura un just echilibru intre dinamism economic si protectie sociala si va include lucrurile la care noi tinem ca social-democrati. (...) Dorim sa asiguram protectia drepturilor minoritatilor din Romania, suntem dispusi sa avem o atitudine respectuoasa fata de minoritatile din Romania", a precizat Geoana.
Lidetrul PSD a subliniat ca acordul semnat "respecta identitatea politica a fiecarei formatiuni politice". "Acest acord nu prevede absenta competitiei electrorale in 2009. Ne vom pune fiecare cate un candidat la presedintie si ne vom bate", afirmat Mircea Geoana.