Femeia in varsta de 31 de ani, din Vaslui, care a fost lovita pe o trecere de pietoni de o autospeciala SMURD aflata in misiune, a murit in noaptea de luni spre marti la Spitalul "Sfantul Spiridon" din Iasi, unde fusese adusa in coma. Astfel, moartea tinerei a dus la intocmirea unui dosar penal pentru ucidere din culpa pe numele lui Andrei Condurache, cel care conducea autospeciala de interventie a Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Vaslui. Cu o zi in urma, politistii de la Serviciul Rutier Vaslui stabilisera, in urma primelor verificari facute la fata locului, ca soferul autospecialei SMURD nu este vinovat, in conditiile in care autospeciala avea prioritate, fiind in misiune. Reprezentantii ISU sustin ca, pe perioada cercetarilor penale, Andrei Condurache va fi suspendat din functia de sofer, dandu-i-se alte atributii in cadrul inspectoratului. In ceea ce priveste autospeciala, aceasta va fi indisponibila pentru cateva zile, perioada in care va fi reparata.
Potrivit ISU, masina avea semnalele acustice si luminoase in functiune si mergea la o interventie la aproximativ 25 de kilometri de municipiul Vaslui.






Martorii spuneau ca femeia a fost tarata de autosanitara aproximativ 50 de metri pe sosea.