Mult asteptata batalie pentru ocuparea functiei de presedinte al PSD Salaj s-a transformat, vineri, la Conferinta Judeteana a partidului, intr-o simpla formalitate. Cu laude, dar si critici, la adresa activitatii conducerii PSD Salaj, in cele din urma, delegatii prezenti la, poate, cel mai important eveniment politic din ultimii ani din cadrul PSD Salaj au hotarat numele viitorului presedinte. Astfel, singurul inscris in cursa pentru presedintia organizatiei judetene, in speta Tiberiu Marc, a obtinut functia de presedinte, desigur, in urma unui vot secret, in care 231 de colegi de-ai sai i-au incercuit numele pe buletinul de vot. La Conferinta a participat si Iuliu Nosa, care parea a fi cel mai serios contracandidat al lui Tiberiu Marc, insa acesta a preferat sa stea deoparte si sa priveasca. Motivele: "Nu cred ca pentru a face parte dintr-o echipa, trebuie sa fii mereu capetenia ei. Pentru unitatea politica a PSD Salaj, consider ca presedintele organizatiei trebuie sa fie mereu in Salaj", sustine fostul lider al pesedistilor salajeni.
In cadrul Conferintei Judetene a PSD Salaj, delegatii prezenti la eveniment au mai votat si viitorii membri ai Biroului Permanent Judetean - prim vicepresedinte, vicepresedinti, secretar general si trezorier -, insa, despre toate acestea, si multe altele, in numarul de maine al ziarului nostru.