Noi replici se intrevad la orizont pentru proxima sedinta in plen a Consiliului Judetului. Dupa ce intr-una dintre sedintele CJ consilierii Aliantei au parasit sala, protestind astfel fata de introducerea pe ordinea de zi de la acea vreme a noului regulament de organizare si functionare al Consiliului fara avizul tuturor comisiilor de specialitate si fara a se fi transat clar ce inseamna doua treimi din numarul total de voturi necesare la adoptarea anumitor proiecte de hotariri, discutiile vor continua si in cadrul sedintei din aceasta luna.

Vicepresedintele CJ, Marcela Sighinas, sublinia de curind faptul ca iesirea din sala de sedinte a consilierilor Aliantei nu a fost doar un gest de imagine, ci a avut si o replica, aceea ca, la acest moment, noul regulament a fost retras si este din nou dezbatut, fiind introdus iarasi pe ordinea de zi a viitoarei sedinte a Consiliului.

Practic prefectul judetului Galati, Mihai Capra, a trimis o adresa catre CJ prin care solicita, pentru evitarea ajungerii in instanta de Contencios, reanalizarea acestui regulament din doua aspecte. Primul este legat de obtinerea avizului favorabil de la toate comisiile de specialitate ale CJ, iar cel de-al doilea este reprezentat de stabilirea numarului de voturi care sa insemne doua treimi din numarul de consilieri, rotunjit prin majorare.

Aritmetica

Consilierul judetean conservator Marin Costel sustine ca, daca in ceea ce priveste primul aspect al solicitarii prefectului lucrurile se pot regla, in sensul ca doar o singura comisie nu si-a dat avizul asupra regulamentului, in ceea ce priveste stabilirea cifrei care sa reprezinte doua treimi inca se mai poarta discutii.

Doua treimi din numarul total de 35 de consilieri ar reprezenta 23,33, fapt ce i-a facut pe consilierii PSD si PC sa considere 23 numarul ce face referire la cele doua treimi cerute pentru adoptarea unor hotariri. Consilierii Aliantei sustin ca, daca o treime reprezinta 11,6 si s-ar rotunji la 12, doua treimi ar trebui sa reprezinte 24 din numarul de consilieri.

Marin Costel a precizat ca, daca s-ar merge pe teoria celor din Alianta, s-ar ajunge ca, inmultind 12 consilieri, cit au spus cei din Alianta ca reprezinta o treime, cu trei, s-ar ajunge la un numar total de 36 de consilieri, ceea ce nu exista in realitate in CJ, numarul total al acestora fiind de fapt 35.

Este clar ca in Consiliul Judetului calculele matematice nu corespund cu cele politice. Iar de aici se ajunge rapid la discutii in contradictoriu si la polemici.