Presedintele Traian Basescu (foto) a declarat, la Bruxelles, ca, "din cate stie", in cursul zilei de joi, raportul Fondului Monetar International (FMI) a fost definitivat si ca urmeaza etapele premergatoare negocierilor cu Fondul, dar ca este deja stabilit ca vor fi mentinute nivelurile TVA si cota unica. "Din cate stiu, in cursul zilei de ieri (joi n. r. ), raportul FMI a fost definitivat. Urmeaza acum sa se discute, in Guvern, un mandat, in functie de proiectul de scrisoare al Fondului, un proiect de mandat pe care va trebui sa-l aprob, conform uzantelor, dupa care BNR si Ministerul de Finante sa inceapa negocierile. Vom vedea ce rezulta din negocieri si cum putem sa acomodam interesele noastre cu interesele Fondului, UE, pe de o parte, iar, pe de alta parte, va trebui sa avem foarte multa grija ca negocierile sa fie indreptate catre realizarea obiectivelor noastre. Printre altele, modernizarea statului, modernizarea sistemelor de salarizare, de pensii, modernizarea sistemului fiscal si, foarte important, programul de convergenta, in asa fel incat in 2014 Romania sa adere la euro", a declarat Basescu.