Ministrul de externe Cristian Diaconescu a respins ieri solicitarea omologului sau italian Franco Frattini, care spusese ca Romania trebuie sa dea garantii ca nu va mai trimite infractori in Italia, si a aratat ca romanii si italienii au drepturi egale, neputandu-se vorbi de o vina anticipata.„Romanii au drepturi si libertati egale cu cele ale italienilor sau ale oricaror cetateni europeni. Principiul european al liberei circulatii reprezinta argumentul si pilonul Uniunii Europene nu numai din punct de vedere moral, ci si al pietei interne. Ambele tari sunt state membre UE cu drepturi si libertati egale", a declarat Diaconescu la o conferinta de presa la Bruxelles, dupa intalnirea cu ministrii de externe UE.La o conferinta de presa sustinuta inaintea intalnirii ministrilor de externe, Frattini, raspunzand unui jurnalist care l-a intrebat ce garantii poate da ca nu vor mai veni romani infractori in Italia, subliniase ca nu autoritatile italiene sunt cele care trebuie sa dea garantii, ci Romania.În replica, Diaconescu a spus ca „prezumptia de nevinovatie face parte din principiile fundamentale ale statului de drept. Nu discutam aici nici despre garantii, nici despre anticiparea vreunei vinovatii din punct de vedere penal sau moral. Toti cetatenii europeni sunt egali, inclusiv in fata legii. Si din acest punct de vedere avem clar dorinta de a respecta valorile si normele europene, in tot spatiul de apartenenta la UE. Nu sprijin un discurs care face disocieri pe criterii ce nu-si gasesc suportul in valorile europene".