Asociatia pentru Implementarea Democratiei a organizat vineri, in Sala Senatului a Universitatii Ovidius, o dezbatere cu tema "Initiativa Nationala pentru Transparenta Parlamentara" la care au participat parlamentari din Constanta, reprezentanti ai societatii civile reprezentata prin organizatii neguvernamentale si reprezentanti din presa. Aceasta dezbatere se organizeaza in 15 judete ale tarii si are ca obiectiv accelerarea reformarii parlamentarului roman, printr-o mai buna responsabilizare a acestuia in raport cu cetatenii si printr-o crestere a transparentei activitatii si deciziilor sale.
Senatorii si deputatii care au fost prezenti la aceasta actiune au reprezentat toate partidele politice, iar la luari de pozitie s-au inscris Dorel Onaca, deputat PD, Corneliu Dida, deputat PSD, deputatul Dan Mocanescu, Gheorghe Dragomir, reprezentand PNL si Aledin Amet, reprezentantul comunitatii turco-tatare. Desi deputatul liberal Mircea Iustian se afla printre cei invitati, acesta a anuntat ca nu poate sa vina sub pretextul ca are exact la acea ora programare la dentist. Parlamentarii au punctat problemele de fond ale judetului Constanta, dar si solutiile care ar putea fi puse in practica pentru rezolvarea acestora, referitoare la turismul constantean si in agricultura. "Sunt foarte ingrijorat de subdezvoltarea judetului Constanta dar si a intregii regiuni de S-E a tarii", a afirmat Dan Mocanescu, adaugand faptul ca ce se intampla la Constanta nu se intampla nicaieri in tara prin problema politica existenta aici. Deputatul PSD Corneliu Dida a afirmat ca o prioritate a judetului Constanta este gasirea investitorilor si finalizarea constructiei celor doua reactoare de la CNE Cernavoda, punctand importanta acesteia pe viitor, in conditiile in care problema petrolului a cuprins intreaga lume.

Nici ambasadorii n-au avut timp de discutii

Deputatul PNL Gheorghe Dragomir a afirmat, in legatura cu problema turismului, ca legea care se refera la acest sector foarte important al economiei este finalizata, urmand ca perioada urmatoare sa fie votata in Parlament. De asemenea, in curs de finalizare este si legea privind existenta unui birou unic de depunere a declaratiilor de venit, acestea fiind depuse de contribuabil direct din fata calculatorului personal. Parlamentarii au mai fost abordati si de reprezentantii organizatiilor neguvernamentale, care s-au plans de lipsa de interes si de sprijin de care dau dovada autoritatile fata de aceste organizatii. Desi la eveniment s-a anuntat ca vor participa ca invitati speciali ambasadorul Marii Britanii, al Finlandei si Germaniei, care sunt si colaboratori ai acestui program, nici unul dintre acestia nu a fost prezent, aceasta lipsa fiind motivata de programul pe care il aveau la momentul respectiv, ceea ce a creat nemultumirea unor deputati prezenti in sala.