Sfarsitul saptamanii trecute a fost unul marcat de schimbari importante pe scena politica romaneasca. Daca Partidul Democrat s-a hotarat sa se transforme intr-un partid de centru-dreapta, Partidul Umanist din Romania si-a schimbat "palaria", luand o alta denumire, si anume Partidul Conservator (PC). In atari conditii, fara sa miste un deget, PSD isi vede implinit visul, urcand sacii in propria-i caruta cu mainile altora, astfel ca ramane singurul jucator social-democrat pe esichierul politic romanesc.
In cadrul Consiliul National de Coordonare al PD, care a avut loc sambata, s-a luat decizia ca la Conventia Nationala Extraordinara, care va avea loc in 25 iunie, sa se poata produce si o schimbare in orientarea doctrinara a partidului. Astfel, PD s-ar putea transforma dintr-un partid de sorginte social-democrata, intr-unul cu orientare populara, in conditiile in care delegatii au votat modificarea statutului partidului pentru a permite acest lucru. Prin modificarea statutului, devine posibil ca la Conventia Nationala sa fie prezentate si motiuni de alta doctrina, cum ar fi cea populara. Dupa Consiliul National, presedintele interimar al PD, Emil Boc, a facut cunoscut faptul ca, in partid, inca de anul trecut, se poarta discutii cu privire la eventualitatea schimbarii doctrinei din social-democrata in populara, fapt care ar atrage dupa sine posibilitatea afilierii PD la cel mai puternic grup din Parlamentul European - Partidul Popular. Despre acest fenomen, presedintele PD Salaj, Viorel Stanca, spune: "In fapt, s-a modificat un articol din statutul partidului, ceea ce va permite unui viitor candidat sa prezinte o motiune ce sa aiba o orientare populara. Eu sunt in favoarea unei noi orientari doctrinare, atata timp cat aripa populara ne da sansa sa devenim cel mai puternic partid de centru-dreapta din Romania. Mai mult, astfel ne-am indeparta si mai mult de comunism, lasand in urma o orientare social-democrata ce cultiva acest fenomen".
In cazul in care intentia PD de a deveni "popular" se va confirma la Conventie, vom avea nu mai putin de 5 partide romanesti care vor avea sau vor fi aspirante la statutul de membru al Partidului Popular European (PPE), in fond cea mai importanta formatiune politica europeana. Se stie ca, deja, UDMR si PPCD sunt membre ale PPE. Pana si partidul lui Corneliu Vadim Tudor, redenumit de curand PPRM, a batut si el la portile PPE, insa cu sanse infime.
Pe de alta parte, Partidul Umanist Roman, condus de Dan Voiculescu, si-a schimbat "palaria" , transformandu-se peste noapte in "conservator", si asta in conditiile in care a trecut prin mai multe faze doctrinare: social-liberal, liberal sau ecologist... Cu toate acestea, partidele amintite raman modeste pe langa ponderea pe care o are PD, partid aflat, azi, la guvernare, si care, nu trebuie uitat, a dat Cotroceniului un presedinte. Ei bine, din nefericire, trecerea PD in partea dreapta a esicherului politic ar dezechilibra scena politica romaneasca, lasand stanga la discretia PSD. Totusi, opinia presedintelui PSD Salaj, Tiberiu Marc, despre acest lucru, vine sa linisteasca spiritele pesediste: "Este evident ca exista un interes deosebit din partea partidelor politice din Romania fata de segmentul popular din Parlamentul European. In acest fel, cred ca esichierul politic se cristalizeaza. In conditiile in care pe segmentul de la centru spre stanga ramane PSD, in zona de centru-dreapta vor aparea partidele care se doresc populare. Mai mult, prin optiunea pe care o are PUR, acest partid se va aseza de-a dreapta PNL. Mi se pare ca din zona de centru-stanga exista o migratie spre centru-dreapta, fapt motivat de incercarea unor partide de a se pozitiona in zona politica pe care o ocupa popularii in Parlamentul European. In ce masura aceasta reorientare va avea succes, ramane de vazut, cu atat mai mult cu cat, in prea putine situatii, partidele politice din Romania au facut un efort de reorientare doctrinara. PSD isi va defini pozitia pe scena politica din punct de vedere doctrinar cu ocazia Consiliului National, care va avea loc la finele saptamanii". Cat despre prezumtiva reorientare doctrinara a PD, liderul PSD Salaj declara: "Este insteresant de vazut care vor fi optiunile celor care inclina categoric spre una dintre cele doua orientari (social-democrata sau populara), la momentul Conventiei Nationale a partidului, in conditiile in care, in PD, a avut loc o schimbare consistenta in momentul premergator Congresului PNL, cand problema fuziunii democratilor cu liberalii nu a fost acceptata pentru ca majoritate celor din PD au sustinut ca au optiuni social-democrate. La limita, nu exclud posibilitatea ca cei care au convingeri ferme, in momentul in care doctrina partidului se va schimba, sa migreze spre alte partide".
In fine, Congresul PUR a votat, tot sambata, in unanimitate, schimbarea denumirii acestei formatiuni politice in Partidul Conservator, adoptand totodata o rezolutie privind afilierea la grupul politic al PPE din Parlamentul European. Intr-o atmosfera melo-dramatica, presedintele PUR a propus schimbarea titulaturii in Partidul Conservator, si asta dupa ce facut o trecere in revista a principalelor doctrine politice existente. Astfel, Voiculescu a ajuns la concluzia ca cel mai apropiate ideologic de umanisti sunt partidele conservatoare. Desigur, urmariti de bune intentii, am incercat sa aflam si punctul de vedere (credem) al presedintelui PUR, acualmente PC Salaj, Augustin Precup, insa, precum activitatea organizatiei conduse de acesta, nu a fost de gasit.