Daca liderii PD si social-democratii spun ca alegerile anticipate sunt necesare in viitorul apropiat, pentru a se conferi o majoritate politica stabila, liberalii au de gand sa demareze discutiile pe acest subiect doar dupa ce Parlamentul va adopta in toamna Codul electoral, prin care se va introduce votul uninominal.

Presedintele PD, Emil Boc, a declarat la sfarsitul saptamanii trecute ca alegerile anticipate sunt necesare in 2007, pentru a conferi o majoritate politica stabila, capabila sa conduca Romania, si nu "una fluctuanta, asa cum este acum". Emil Boc a precizat ca la Senat coalitia este la limita, avand doar "71 de voturi pentru a trece legile organice". La randul sau, ministrul Administratiei si Internelor, democratul Vasile Blaga, a declarat ca "anticipatele se impun si acestea se vor desfasura in primavara anului viitor".
Blaga a explicat ca "Guvernul nu-si poate impune linia politica decat daca negociaza orice cu Opozitia". Pe de alta parte, purtatorul de cuvant al social-democratilor, senatorul Cristian Diaconescu, a spus ca PSD sustine PD in ce priveste declansarea anticipatelor, pentru ca acestea reprezinta "singura solutie pentru depasirea crizei politice actuale".
Anticipate doar dupa adoptarea votului uninominal
Pe de alta parte, presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat sambata, la Gura Humorului, ca va propune formatiunii sale politice sa poarte discutii pe tema organizarii de alegeri anticipate doar dupa ce in noul Cod electoral se va prevedea votul uninominal. Bogdan Olteanu a spus ca, dupa introducerea votului uninominal, parlamentarii alesi vor fi "mai legitimi decat cei de acum" si a subliniat ca, pentru liberali, este extrem de important sa se creeze "o noua legitimitate a parlamentarilor".
El a adaugat ca, numai dupa ce partidele vor vota, in aceasta toamna, Codul electoral, se merita sa se organizeze alegeri anticipate sau sa se discute despre ele, in vederea alegerii unui "Parlament mai legitim decat acum".