Presedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, i-a trimis joi o scrisoare deschisa lui Traian Basescu, in care ii cere presedintelui Romaniei sa promulge Legii pentru modificarea si completarea Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 Martie 1945-22 Decembrie 1989. "Avand in vedere decizia Curtii Constitutionale prin care se recunoaste constitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 Martie 1945 - 22 Decembrie 1989, va solicit sa promulgati de urgenta legea.
Consider ca decizia Curtii Constitutionale confirma ca acest proiect ofera o solutie clara si corecta atat pentru chiriasi cat si pentru proprietari. Pe de o parte, legea pune punct speculatiilor cu titluri de proprietatea ajutand despagubirea rapida a proprietarilor, iar pe de alta parte, aduce o solutie clara pentru chiriasii care au cumparat cu buna credinta casa in care au locuit si pentru care, dupa retrocedarea casei, statul trebuia sa le ofere o despagubire actualizata la valoarea de piata a imobilului.
Consider de asemenea, ca acesta lege a fost tergiversata inacceptabil in conditiile in care a fost aprobata prima data de Parlament inca din luna iunie. O jumatate de an in plus pentru ca mafia titlurilor de proprietate sa continuie sa faca presiuni asupra celor care se zbat sa fie despagubiti pentru proprietatile confiscate de regimul comunist. O jumatate de an in plus de asteptare pentru despagubirea corecta a celor carora statul le-a luat casa pe care au cumparat-o dupa o viata de munca.
Va solicit deci domnule presedinte, ca macar acum, sa grabiti finalizarea intervalului de timp in care statul a tergiversat respectarea dreptului acestor oameni, fie ei chiriasi sau proprietari, si sa promulgati cat mai repede legea", spune Dan Voiculescu in scrisoare.