Femeile democrate au toate sansele sa promoveze in politica dupa introducerea votului uninominal. Ideea a fost lansata de catre liderii PD in primele zile ale Scolii de Vara a Organizatiei de Femei a partidului, desfasurata la Costinesti. Barbatii din PD au avut, probabil, sarcina de a pregati terenul pentru Traian Basescu, caruia nu i-a mai trebuit mult pentru a le vraji pe doamnele din partid, deja imbatate de carierele promitatoare promise. "Buna ziua, doamnelor!", au fost cuvintele care l-au transformat pe Basescu in superstarul democratelor, care le-a mai dat imediat un motiv de exaltare, prin solicitarea facuta jurnalistilor sa se dea la o parte, pentru a le putea vedea pe toate. Presedintele si-a inceput discursul prin a le multumi femeilor din PD ca l-au ajutat atunci cand a fost la greu si l-a incheiat cu o invitatie care le-a adus pe democrate, din nou, in pragul extazului. "Eu si sotia mea va invitam in aceasta seara la Neptun". Cele 180 de femei au marturisit, dupa petrecere, ca au avut parte de "o seara de vis" alaturi de acesta, pe care nu o vor uita toata viata.
"Fata de alti barbati din Romania care sunt misogini, domnul presedinte ne apreciaza", a spus una dintre femeile democrate. "Ne-a spus vorbe frumoase, ne-a zambit, dansul are foarte multa rabdare. Minunat, oricine se simte minunat in preajma sefului statului", a dezvaluit o alta democrata metodele de "seducere politica" ale presedintelui. "Domnul presedinte ne-a transmis, prin zambetul sau, prin privirile sale, prin toata fiinta sa, dragostea pentru toate femeile", a spus rosind o alta democrata blonda. Un fotomodel cunoscut la prezentarile de moda din Bucuresti, in timpul liber si membru PD, si-a aratat admiratia pentru presedintele Basescu si a adaugat, poetic, influentata de atmosfera de pe Litoral, ca "aceasta seara trebuie inchisa intr-o scoica si pastrata ca amintire toata viata". "Inedit", "excelent", "exceptional", "superb", "o atmosfera absolut deosebita" sunt cateva dintre expresiile si impresiile relatate presei la intoarcerea in Costinesti de unele dintre femeile democrate despre seara petrecuta impreuna cu seful statului la Neptun. Fiecare dintre ele s-a simtit inclusa in ceva, fie acest ceva doar o conversatie, o poza sau un dans.