MEDIAFAX : Crin Antonescu: Dupa alegeri vom avea cea mai larga majoritate. Va fi mai mare decat FSN in 1990

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sambata, la Bistrita, ca USL va beneficia in urma alegerilor parlamentare de cea mai larga majoritate in Legislativ, chiar mai mare decat cea de care beneficia FSN in 1990.
"Fara indoiala, si la nivel national si in judetul Bistrita-Nasaud, Uniunea Social Liberala cu acesti candidati va castiga voturile oamenilor pentru Parlament. Sunt sigur de asta. Vom avea cea mai semnificativa majoritate pe care vreodata o forta politica a avut-o in Parlamentul Romaniei. Va fi mai mare decat a avut FSN in 1990. O sa vedeti", a sustinut Antonescu in fata militantilor reuniti la lansarea candidatilor USL din Bistrita. Liderul PNL a mai afirmat ca premierul Victor Ponta "va avea in spatele sau cea mai mare putere politica democratica, legitima, adica cea mai mare sustinere parlamentara de dupa 1990 incoace". "Si marea noastra miza, a tuturor, e ce vom reusi sa facem cu aceasta putere", a adaugat el. "Ca un om foarte afectiv ma gandesc cu ingrijorare la momentul firesc la care, terminandu-ne treaba impreuna pentru Romania, reusind in acest proiect in 2016, nu stiu cand, va veni momentul sa ne vedem fiecare de treaba noastra - PNL, PSD - si sa reincepem o lupta, o competitie politica absolut normala", a mai sustinut Antonescu.