Presedintele PNL, Crin Antonescu, a lansat vineri un apel alegatorilor sa se prezinte duminica la vot, reafirmand ca Traian Basescu nu-i poate fi niciodata un partener.
"Veniti la vot! Participati la schimbarea de care avem nevoie, pentru ca urmatorii cinci ani sa nu ne sufoce definitiv. Aveti incredere in mine, garantez ca nu va voi dezamagi", a spus Antonescu, la sediul central al PNL. Liderul liberal a recunoscut ca nu-i este usor sa ceara alegatorilor sai sa voteze cu altcineva, dar a afirmat ca acest lucru trebuie facut pentru ca Romania sa nu aiba parcursul pe care l-a avut in ultimii cinci ani.
"Trebuie sa alegem intre un Traian Basescu pe care il cunoastem si nu il mai vrem si un Mircea Geoana care vine cu promisiunea unui proiect si a unei schimbari. Pentru mine alegerea pe care trebuie sa o facem nu e complicata. La Timisoara, PSD a admis, in premiera, greselile pe care le-a facut dupa 1990 si si-a asumat responsabilitatea pentru ele", a declarat Crin Antonescu.
Presedintele liberal si-a indemnat alegatorii sa treaca peste dezamagirea produsa de iesirea candidatului PNL din cursa pentru Cotroceni. "Sunt sigur ca multi dintre dumneavoastra sunteti dezamagiti ca nu am ajuns eu in confruntarea finala cu Traian Basescu. Si eu sunt, dar asta nu inseamna sa renunt. Votul si implicarea noastra vor fi decisive, iar alegerea pe care eu personal va indemn sa o faceti este fara echivoc. Va indemn sa veniti la vot, daca nu veniti la vot Romania ramane aceeasi tara din ultimii cinci ani, daca nu veniti la vot decid altii in locul vostru", a spus Antonescu.
Liderul liberal a precizat ca nu garanteaza decat pentru proiectul Iohannis pe care il "sustine cu fermitate" si le-a cerut sa renunte celor care speculeaza legat de eventuale calcule pe care PNL si le face pentru guvernare. Crin Antonescu a subliniat totodata ca il sustine pe "candidatul care se opune lui Traian Basescu". "Pentru noi, liberalii, a fost o campanie pozitiva. Suntem mai multi decat credeam la inceputul acestei campanii, mai multi decat credeam vreodata ca suntem. Inca nu suntem suficienti, dar lupta noastra abia acum incepe. Romania bunului simt e un proiect in care eu cred si pentru care voi continua sa fac politica", a adaugat Antonescu.
El a subliniat ca problema adevarata a Romaniei in acest moment este iesirea din criza, iar Geoana va raspunde acestei probleme prin proiectul Iohannis, care reprezinta "promisiunea unui premier independent si competent, a unor ministrii profesionisti, a unui plan anticriza".
Antonescu a cerut electoratului sau sa voteze in numele proiectului Iohannis si a ideii de schimbare. "Traian Basescu e acelasi pe care il stim de atatia ani. El nu poate fi pentru mine si pentru PNL niciodata un partener de dialog, pentru ca eu nu pot sa uit raul facut de presedinte in acesti cinci ani, doar in urma unor jocuri de imagine. Nu pot sa uit de flota, de casa din Mihaileanu, de afacerile clanului Basescu, de tranzactiile cu armament, de injuriile adresate adversarilor politici si altor cetateni, de loviturile aplicate bunului simt si moralei, de realitatea ca Romania e cea mai corupta tara europeana, de Hayssam, de esecurile politicii externe. Intre noi si ceea ce ne dorim pentru Romania sta un simplu gest: votul de duminica", a declarat Crin Antonescu.
Liderul PNL s-a referit si la tema anticomunismului. "Am auzit pe Traian Basescu, pe cei din PD-L si sustinatorii sai din media vorbind despre anticomunism, dandu-le lectii Doinei Cornea, lui Mircea Dinescu, lui Ion Diaconescu, surorilor lui Corneliu Coposu despre rezistenta in fata lui Ceausescu. Toti acesti oameni sunt alaturi de noi si de Mircea Geoana tocmai fiindca au inteles ce inseamna Traian Basescu si ca la 20 de ani de la caderea dictaturii noi ne gasim acum, din nou, foarte aproape de ea", a sustinut Crin Antonescu.
El a adaugat ca gandul sau este acum la viitor si este mai putin important "cine cu cine s-a vazut, cine cu cine a vorbit". "In ceea ce-i priveste pe ei, s-au vazut toti cu toti, au vorbit toti cu toti, fiindca nimeni de la putere nu e inocent", a declarat presedintele PNL.