Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat la finalul sedintei Biroului Politic Central al partidului, ca acest for a decis ca liberalii sa nu participe la sedinta prin care Guvernul isi va asuma raspunderea pe pachetul de legi anuntat.
Intrebat daca liberalii se vor retrage din sala in momentul in care premierul va incepe discursul de asumare, liderul PNL a precizat ca parlamentarii liberali nici macar nu vor intra in sala la acea sedinta a Parlamentului.
Pe de alta parte, Crin Antonescu a declarat ca deputatii si senatorii PNL vor fi prezenti la discursul pe care seful statului il va sustine in Parlament. "In mod normal, daca nu face presedintele cine stie ce pana atunci, la sedinta in care presedintele va veni sa prezinte un mesaj Parlamentului, vom fi acolo, pentru ca noi ne comportam normal, institutional.
Din respect pentru institutia parlamentara, pentru cea prezidentiala, din respect pentru sensul comunicarii democratice si constitutionale, sigur ca vom fi acolo", a spus Antonescu. Referindu-se la posibilitatea initierii unei motiuni de cenzura asupra legilor pe care Executivul isi va asuma raspunderea, liderul PNL a reiterat pozitia partidului pe care il conduce, aratand ca liberalii sunt decisi sa depuna motiune, dar nu o pot face decat in conditiile in care si UDMR va semna un asemenea document. Numarul parlamentarilor PNL este mai mic decat numarul minim necesar de semnaturi.
"In momentul in care vom avea asumarea de catre premier in Parlament, vom intreba limpede pe cei de la UDMR daca semneaza sau nu motiunea de cenzura si vom anunta ca tinem aceasta initiativa deschisa pentru oricare dintre parlamentari, inclusiv cei ai Puterii", a explicat Crin Antonescu.
El a mai spus ca textul motiunii nu a fost inca redactat, dar exista timpul necesar pentru acest lucru. Presedintele PNL a amintit si posibilitatea ca respectivele legi pe care Guvernul isi va asuma raspunderea sa faca obiectul unor sesizari de neconstitutionalitate. La randul sau, Eugen Nicolaescu a declarat ca, inclusiv astazi, se vor strange atat semnaturile pentru contestatii, cat si semnaturile pentru depunerea unei motiuni de cenzura impotriva Guvernului Boc.