Aflandu-se intr-un turneu prin tara, presedintele general al Partidului Initiativa Nationala (PIN), Cozmin Gusa, a declarat sambata, la Zalau, ca persoanele care intentioneaza sa se inscrie in randurile partidului, trebuie sa stie ca "nimeni nu le da nimic". "Oamenii care vor sa vina alaturi de noi, trebuie sa inteleaga ca nu le vom promite ca le vom da ceva. Totul vine de la noi, cei care facem parte din acest partid". Cu alte cuvinte, liderul PIN da de inteles ca partidul al carui lider este nu doreste sa aduca in randurile sale oportunisti politici. Vizita in Zalau a lui Cozmin Gusa a fost legata si de inaugurarea sediului PIN Salaj, despre care a spus ca a fost obtinut foarte greu, in conditiile in care actualii reprezentanti ai administratiei publice nu fac demersurile legale pentru a acorda spatii partidelor, pentru desfasurarea activitatilor politice. "Ne aflam in faza de organizare a partidului, dar suntem in grafic. Totusi, avem nesansa sa supravietuim intr-un mediu politic ostil", a mentionat Gusa.
Referindu-se la anumite aspecte politice de interes actual, presedintele PIN a facut cateva precizari pe marginea relatiilor dintre Alianta PNL-PD si UDMR: "Cel mai grav lucru la care asistam este acest troc intre Alianta si UDMR. Sustinerea actiunii de schimbare a presedintilor celor doua camere ale Parlamentului, in schimbul aprobarii legii minoritatilor, este un lucru ce se va intoarce, foarte repede, impotriva UDMR. Uniunea se afla acum intr-un mare impas... Ei bine, populatia Romaniei nu trebuie si nici nu va fi de acord cu legea minoritatilor nationale. Toti avem aceleasi drepturi, si asa vom ramane!".
In final, Cozmin Gusa a "atacat" un subiect destul de sensibil din tabara democratilor salajeni, intorcand cutitul intr-o rana si asa destul de proaspata: "Ne pare rau pentru primarul Radu Capilnasiu. Cand ai putin peste 40 de ani si te lasi calarit intr-un asemenea hal, nu pot decat sa spun ca asta este soarta pe care o merita. Ce s-a intamplat in ultima perioada cu Radu Capilnasiu, se incadreaza in randul regretelor mele personale. Este vorba de o umilinta politica. O spun de pe pozitia unui prieten". Astfel, presedintele PIN a si fixat deja un obiectiv pentru organizatia municipala a partidului: "Fiind un obiectiv de realizat, pentru 2008 ne propunem castigarea Primariei Zalau". No comment.