Dupa un an de la alegerile locale, structura Consiliului Judetului Galati a suferit numeroase transformari, multe dintre ele tinind capul de afis al ziarelor si jurnalelor radio si TV la momentele respective.

35 de alesi si-au impartit, in urma cu un an, functii si pozitii in Consiliul Judetului (CJ) Galati, dupa ce locuitorii din intreg judetul si-au exprimat preferintele electorale. La intrarea in mecanismul politico-administrativ al judetului mandatele erau impartite astfel: PSD - 14, PUR - 7, PNL - 7, PD - 5, PRM - 2. Coalitia PNL-PD-PUR obtinea astfel majoritatea, cu un numar de 19 mandate de consilieri, lasind PSD-ul fara putere. Negocierile au scos la iveala, insa, ceea ce alegatorii nu aveau sa stie in momentul in care au acordat votul preferatilor. Astfel, puterea la CJ a fost luata de cele trei partide, care au stabilit ca presedintele sa fie de la PUR - Eugen Durbaca, iar vicepresedintii sa fie unul de la PNL - Victor Paul Dobre si celalalt de la PD - Mircea Toader. La scurt timp au urmat miscarile de trupe care au atirnat balanta si mai mult in favoarea Coalitiei.

Prima mutare

Tonul mutarilor dintr-o parte a CJ, aflata in Opozitie, catre majoritate, fragila la acea vreme, a fost dat de consilierul judetean PSD Anca Ene, care a lasat fostul partid aflat cindva la guvernare pentru partidul scos invingator de Eugen Durbaca - PUR. Anca Ene este membra a Comisiei nr. 3, Comisia de dezvoltare urbanistica, refacerea, conservarea si protectia mediului si a monumentelor istorice si de arhitectura, unde PSD avea 7 consilieri, iar PNL unul. Balanta s-a mai destabilizat putin prin trecerea consilierului social democrat la umanisti.

Raport in Comisie Putere - Opozitie: 2 - 5

Raport in Consiliu, Putere - Opozitie: 20 - 15

A doua miscare

A urmat plecarea celor doi consilieri judeteni ai PRM, in urma excluderii lor din partid, la PNL. Asta cu toate ca la acea vreme s-a crezut ca cei doi alesi judeteni, Marin Costel si Lupu Nistor, ar fi inclinat sa mearga spre PSD. Numarul consilierilor PNL crestea, astfel, de la 7 la 9, devenind al doilea partid ca numar de mandate din Consiliu, dupa PSD care ramasese intre timp cu 13 consilieri.

Marin Costel este membru al Comisiei nr. 1, Comisia de studii, prognoza economico-sociala, buget-finante, administrarea domenului public si privat al judetului, unde majoritatea era detinuta de PUR - 4 voturi, urmat de PSD - 2 voturi, PD si PNL - cite un vot.

Raport in comisie, Putere - Opozitie: 7 - 2

Lupu Nistor este membru al Comisiei nr. 5, Comisia de administratie publica locala, servicii publice, privatizare, juridica si respectarea drepturilor cetatenesti, unde PNL avea 2 mandate, la care s-a adaugat cel al noului venit, PD - unu si PSD - unu.

Raport in comisie, Putere - Opozitie: 4 - 1

Raport in Consiliu, Putere - Opozitie: 22 - 13

A treia plecare

Ce-a de-a treia miscare, care a lovit PSD-ul in CJ, a fost plecarea sefei de la tineret, Adelina Hristea. Alaturindu-se colegei sale, plecata mai din timp, Anca Ene, Adelina Hristea a dezechilibrat iarasi PSD-ul, Comisia nr. 3, unde aceasta este membra, incepind sa capete si contur din punct de vedere al Puterii. Comisia avea in acel moment 5 consilieri PSD, doi PUR si unul de la PNL.

Raport in comisie, Putere - Opozitie: 3 - 5

Raport in Consiliu, Putere - Opoztie: 23 - 12

Inca un pas

Miscarea care s-a aratat a fi o furtuna in PD, prin plecarea a patru alesi, a ingrijorat Coalitia aflata la conducerea CJ. Trei consilieri PD se declarau independenti, parasind partidul si urmind a fi curtati de formatiunile politice ale intreg spectrului care alcatuia Consiliul Judetului. Dupa luni bune de tensiuni, negocieri si promisiuni, cei trei consilieri judeteni au ales sa ramina alaturi de Alianta, chiar daca unul dintre ei nu si-a exprimat public noua apartenenta. Este vorba despre consilierii judeteni Paul Ichim, Emil Tuicu si Ursu Nicusor. Doi dintre ei semnau, ulterior, adeziune la PNL, partid care avea sa ajunga la un numar de 11 mandate.

In Comisia nr. 4, de activitati stiintifice, invatamint, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement, PNL si PSD ajunsesera la egalitate - cite doua mandate si PUR - un mandat.

Raport in comisie, Putere - Opozitie: 3 - 2

De altfel, raportul de forte raminea neschimbat si in celelalte doua comisii, din care fac parte ceilalti doi ex-democrati, Nicusor Ursu si Emil Tuicu.

Raport in Consiliu, Putere - Opozitie: 23 - 12

O noua lovitura

Venea rindul PD-ului, care a pierdut trei consilieri, sa arate ca nu a ramas de caruta. Lovitura era data tot PSD-ului. Consilierul Stefan Stanciu trecea la PD cu arme, bagaje si cu functia de director la Muzeul de Istorie. Astfel, in Comisia nr. 2, de dezvoltare regionala, lucrari publice si integrare europeana, Puterea mai cistiga un vot.

Raport in comisie, Putere - Opozitie: 4 - 1

Raport in Consiliu, Putere - Opozitie: 24 - 11

Neconfirmare

Se zvoneste de mai multa vreme cum ca Ioan Alexandru Nicolau, consilier ales pe lista PSD, ar cocheta cu ideea mai veche de democrat, lasind acum PSD-ul in Opozitie si intarind rindurile partidului din care cindva a plecat - PD. Nimeni nu a confirmat plecarea sa la PD, desi, mai in gluma, mai in serios, consilierul spunea ca nu are semnata adeziune la PD, dar voteaza cu PD-ul. Ioan Alexandru Nicolau este membru al Comisiei nr. 3.

Ipotetic, raportul in comisie, Putere - Opozitie: 4 - 4

Ipotetic, raportul in Consiliu, Putere - Opozitie: 25 - 11

Numaratoare finala

Dupa aceste plecari si rasturnari de situatii PSD ramine cu 11 mandate, PUR, devenit PC, cu 9 voturi, PNL ajunge la 11 mandate de consilieri, PD ramine cu trei voturi, un independent - Emil Tuicu, iar PRM dispare din CJ.