Stradaniile conducerii centrale de a-l trage pe linie moarta pe Mihai Bar par sortite esecului. Printr-un artificiu statutar, fostul lider a gasit o noua modalitate de a reveni in fruntea organizatiei judetene. S-a apucat sa stranga semnaturi de la membrii de partid pentru a organiza sambata o Conferinta Judeteana, peste capul conducerii centrale.
Scos in afara vietii politice a PSD Bihor, fostul presedinte Mihai Bar a gasit solutia optima de a reintra in carti. Conform unor declaratii facute editiei on-line a unui saptamanal local, Bar a adunat o gramada de semnaturi pentru a organiza o noua Conferinta Judeteana menita a realege un presedinte pentru filiala din Bihor. "Statutul cere o treime din semnaturi, eu am 80%. Nu au semnat cei circa 15% care fac parte din conducerea colectiva, interimara, si care vor pierde alegerile", a declarat Bar.
Fostul lider al social-democratilor bihoreni spera sa fie reales in fruntea partidului in ciuda conducerii centrale care a remis o lista de 21 de persoane insarcinate sa se ocupe de interimatul partidului pana dupa alegerile parlamentare.
"Solicit colegilor mei sa stea acasa sambata"
Claudiu Pop, ales de cei 21 de membri numiti de la Bucuresti sa reprezinte in relatiile cu presa organizatia judeteana a PSD, considera ca demersul fostului presedinte nu este regulamentar intrucat nu are avizul conducerii centrale. "El poate sa faca liste cate pofteste. Eu revin la ce am spus in ultima conferinta de presa. PSD doreste coalizarea tuturor fortelor si nu are acum nevoie de alegeri. Atat timp cat exista un consiliu hotarit de Bucuresti, asa interimar cum este el, nu cred ca e oportuna convocarea pe care o propune fostul presedinte. La Bucuresti nu exista nicio aprobare, nici din partea presedintelui PSD, Mircea Geoana, si nici a coordonatorului nostru direct, Cristian Diaconescu. Din informatiile pe care le avem se pare ca membrii nostri de partid au semnat ca sunt de acord cu aceasta conferinta pentru ca li s-a spus ca exista o aprobare de la Bucuresti in acest sens. Nu este adevarat. De aceea, le solicit colegilor mei sa stea acasa sambata. Daca, pana la urma, se va intampla acest lucru, conferinta nu va fi recunoscuta. Exista un precedent in acest sens cu conferinta organizata la Giurgiu. Nu vreau sa fim iar pe prima pagina a ziarelor si de aceea le solicit, inca o data, colegilor mei sa nu mearga la acea conferinta. Pana atunci insa, vom primi un raspuns oficial de la Bucuresti, raspuns pe care il vom prezenta si presei", a declarat Claudiu Pop, deputat PSD de Bihor.
Greu de prins
Mihai Bar a devenit mai putin prietenos cu presa de cand s-a vazut tras pe linie moarta de colegii de la Bucuresti. Refuza regulat sa raspunda la telefoane, iar daca pana la urma o face, fie se apuca sa persifleze insistenta jurnalistilor (carora odinioara le declara ca este un om sincer), fie il ia pe "nu" in brate si sustine raspicat ca nu vrea sa faca niciun comentariu.