Desi ar trebui sa sanctioneze persoanele care incalca legea, si politistii comunitari craioveni sunt penalizati cand calca stramb. Numai in luna august, patru comunitari au fost adusi in fata comisiei de disciplina pentru ca nu si-au respectat atributiile de serviciu, parasindu-si postul sau abatandu-se de la itinerar. Superiorii le-au aplicat o sanctiune salariala de 20%, pe o perioada de trei luni. Astfel de cazuri nu sunt insa singulare. Potrivit directorului Politiei Comunitare, Constantin Petrescu, politistii comunitari au mai fost trasi la raspundere pentru nerespectarea programului de lucru. "Absolut toti care au fost depistati ca au incalcat regulamentul au fost sanctionati fie cu mustrare scrisa, fie cu diminuarea remuneratiei lunare. Ceea ce au propus membrii comisiei de disciplina eu am aprobat", a confirmat Petrescu.
In timp ce unii dintre colegi uita ca trebuie sa isi respecte programul, altii au ales sa paraseasca randurile comunitarilor. In aceasta situatie sunt zece agenti, care au decis sa se angajeze la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta sau la Jandarmerie. Petrescu nu isi poate aduce insa alti subalterni, deoarece posturile in administratia publica sunt blocate.