HotNews informeaza: Charles Tannock, europarlamentar englez: Daca este adevarat ca ei au fost de acord sa fie platiti pentru a face amendamente la legislatie este o incalcare a legii foarte grava.
Charles Tannock, europarlamentarul englez care sustine ca a colaborat cu Adrian Severin, a comentat investigatia jurnalistilor de la Sunday Times in cadrul unei discutii online pe site-ul ziarului. Intrebat daca Adrian Severin ar trebui sa urmeze exemplul colegului sau europarlamentar Ernst Strasser care a anuntat ca se retrage din politica, europarlamentarul Charles Tannock a declarat urmatoarele:
• "Sunt convins ca situatia va fi investigata cu atentie de autoritati. Daca este adevarat ca ei au fost de acord sa fie platiti pentru a face amendamente la legislatie este o incalcare a legii foarte grava in parlament iar europarlamentarii stiu asta. Este legal sa fii platit pentru consultanta sau pentru ca faci parte din boardul unei companii, dar aceste lucruri trebuie sa le declari in declaratia de interese. In mod normal, insa, nu esti platit cu sumele extraordinare mentionate si ai dreptul sa dai consultanta doar despre procedurile UE si ale Parlamentului European la modul general.
• In opinia mea, nu este recomandat, desi este legal, sa fii platit ca si consultant intr-un domeniu care are legatura cu comitetul din care faci parte daca este unul legislativ. In cazul acesta, cei trei nu au facut parte din comitetul care a propus amendamentul. Este neobisnuit sa propui amendamente intr-un comitet din care nu faci parte desi regulile nu interzic asta. Am lucrat cu cei doi (Adrian Severnin si Zoran Thaler n.red) si intotdeanua mi-au lasat impresia ca sunt dedicati si integri. Astfel ca investigatia Sunday Times este socanta si astept investigatia oficiala in care cei doi europarlamentari sa isi prezinte punctul de vedere."