Gheorghe Ciuhandu (foto), candidatul PNTCD la Presedintia Romaniei, a declarat ieri la Bistrita, sigur pe el, ca partidul sau va depasi cele 5 procente necesare reintrarii in Parlament. Ciuhandu a explicat ca acest lucru a reiesit in urma unor analize sociologice realizate de specialistii partidului.
“Vom cauta fie sa facem o opozitie constructiva, fie sa participam la guvernare in urma unor negocieri pe baza unor principii la care nu putem renunta, cum sunt proprietatea si valorile crestine“, a spus liderul taranist. Ciuhandu, care probabil l-a auzit pe Traian Basescu spunand ca Alianta ar fi de acord sa guverneze impreuna cu PNTCD, si-a exprimat si convingerea ca taranistii vor participa la polarizarea fortelor de dreapta, alaturi de PNL si PD, pentru a contrabalansa ascensiunea stangii.
Ciuhandu a mai facut si unele referiri critice la bugetul tarii pe 2005, care, in opinia sa, contine prea multe cheltuieli facute in perioada campaniei electorale.