Inca din prima luna a acestui an, sindicalistii din CFR au tras un semnal de alarma privind modificarile ce se impun in ceea ce priveste salarizarea angajatilor, intre 17 ianuarie si 17 martie a.c. desfasurandu-se negocierile cu administratia CFR. Fara succes insa, motiv pentru care in dimineata zilei de vineri, 22 aprilie a.c., va avea loc o greva de avertisment de doua ore, prin care sindicalistii incearca sa-i sensibilizeze pe mai marii ceferisti. Intrebarea care se pune insa este pe cine ar dori ei sa sensibilizeze, pe actualii sau pe viitorii directori ai Regionalei CFR Constanta, caci se pare ca sunt preconizate modificari in cadrul conducerii regionalei. Nemultumiti de faptul ca nu le sunt respectate drepturile salariale mentionate in contractul colectiv de munca, angajatii CFR au hotarat organizarea unei greve de avertisment la nivel national. "Uniunea Teritoriala a Sindicatului Miscare - Comercial din Constanta are in subordine 4 judete, Constanta, Tulcea, Calarasi si Ialomita. La greva vor participa 2.600 de salariati, ceea ce inseamna aproximativ 90% dintre angajati, restul fiind in concediu sau in zile libere”, ne-a declarat Gheorghe Spanu, presedintele Uniunii Teritoriale a Sindicatului Miscare - Comercial Constanta. Desi administratia CFR era la curent cu nemultumirile angajatilor inca de la inceputul anului, nu a luat nici o masura. "Noi pana la urma ne cerem drepturile stipulate in contractul colectiv de munca, si anume acordarea salariului minim pe economie la toate categoriile, plus respectarea coeficientului de ierarhizare a claselor de salarizare, drepturi recunoscute de administratie doar pe hartie”, ne-a mai declarat Gheorghe Spanu. De asemenea, sindicalistii mai reclama si neacordarea de tichete de masa, "caci la intoarcerea bugetului de la aprobarea Guvernului la rubrica tichete erau trecuti 0 lei” si conditiile improprii de munca, "care constituie mai degraba un conflict de drepturi, decat de interese”, dupa cum ne-a precizat Gheorghe Spanu. Pentru a arata ca interesul lor este strict obtinerea drepturilor si nu neaparat prin organizarea de greve, caci in eventualitatea in care in urma protestului nu se rezolva solutionarile, sindicalistii sunt hotarati sa organizeze o greva generala, daca reprezentantii administratiei CFR vor dori sa reinceapa tratativele, in urmatoarele ore, reprezentantii Uniunii Teritoriale a Sindicatului Miscare- Comercial sunt dispusi sa renunte la greva. "In ultimul proces verbal incheiat intre sindicat si administratia CFR, se mentioneaza ca in eventualitatea in care partile isi manifesta disponibilitatea de a discuta, negocierile vor reincepe. I-am anuntat pe cei din administratie, dar nu pot sa stau toata ziua la usa lor, trebuie sa ma anunte si ei cand vor dori sa discute. Si bineinteles, pana la greva mai sunt 47 de ore, asa ca pana atunci se pot schimba multe”, a declarat Gheorghe Spanu, desi acest fapt este cam indoielnic, "caci bugetul nu il pot modifica, iar pentru a ne solutiona noua cererile trebuie sa gaseasca fonduri disponibile in cadrul bugetului actual, lucru pe care daca doreau, puteau sa-l faca si pana acum”, a concluzionat Gheorghe Spanu.

Grigorie Vasile se simte capabil, dar nu il simt altii

Dar poate ca la solutionarea cererilor grevistilor va participa o eventuala noua conducere a Regionalei CFR Constanta, caci se pare ca este cautata o noua formula care sa dea mai multe rezultate. Prea multe nume nu se vehiculeaza, dar cel mai des mentionat este cel al actualului director SC VLC Voiaj CFR, Grigorie Vasile, fapt cu care este si acesta la curent. "Am auzit diverse variante privind inlocuirea actualei conduceri, fiind si eu printre numele mentionate. Nu stiu la ce zona s-au gandit sa ma numeasca, oricum eu consider ca as putea sa fac fata atat la Calatori, Marfa, cat si la Infrastructura. Stiu ce inseamna sa fii director si nu este o munca usoara, dar am capacitatea sa conduc orice sectiune”, ne-a declarat sigur pe el, poate prea sigur, Grigorie Vasile. Acesta a lasat impresia ca este convins de faptul ca a fost ales pe criteriul profesional si este foarte incantat de perspectiva. Criteriul profesional invocat reprezinta, de fapt, propunerea Partidului Democrat. Trecand peste acest aspect, mai putin multumiti par sa fie insa unii angajati ai Regionalei CFR Constanta, care isi mai amintesc perioada anterioara cand Grigorie Vasile a fost director. "A mai fost director, acum doi ani, si nu stiu ce sa zic, nici atunci nu a facut prea multa treaba. Ce i-ar face sa creada ca s-a schimbat intre timp?”, ne-a declarat M.V., angajata a regionalei, surprinsa de alegerea facuta. La fel de surprinsi s-au aratat si alti angajati ai regionalei, dar care, si ei, au preferat sa faca declaratiile sub rezerva anonimatului, de teama repercusiunilor. Alti angajati insa au declarat ca nici macar nu au auzit de Grigorie Vasile. Dar daca aceasta este propunerea si vrerea PD-ului…