La manifestarile stiintifice desfasurate ieri in Aula Academiei Romane, pentru a marca implinirea a 140 de ani de la constituirea Senatului, majoritatea liderilor politici au lipsit, desi au fost invitati sa participe la reuniune.
Presedintele Ion Iliescu, premierul Adrian Nastase si primarul general Traian Basescu au preferat sa participe ieri la actiuni electorale, decat sa sarbatoreasca alaturi de academicieni 140 de ani de la constituirea Senatului.
Nici macar presedintele institutiei aniversate, Nicolae Vacaroiu, nu a fost prezent, el fiind reprezentat de vicepresedintele Senatului, Gheorghe Buzatu (PRM). Mai mult, in programul manifestarii erau prevazute alocutiuni si mesaje din partea presedintelui Iliescu, a presedintelui Camerei Deputatilor, Valer Dorneanu, a premierului Nastase si a Patriarhului Teoctist (foto).
Dintre acestia, singurul prezent la reuniune a fost Patriarhul Bisericii Ortodoxe, din partea liderilor politici nefiind transmise nici macar mesaje.
De altfel, constatand ca nu exista mesaje din partea celor trei sefi de institutii, gazda reuniunii, presedintele Academiei Romane, Eugen Simion, s-a multumit sa remarce: “Daca nu sunt, consideram ca le-am primit“.

Fostul presedinte Quintus, singurul prezent

La manifestarea “Senatul Romaniei, 140 de ani de la constituire“ au participat in schimb mai multi senatori, printre care si liberalul Mircea Ionescu-Quintus, care a fost presedinte al acestei Camere in perioada 1998-2000. Quintus a remarcat, in interventia sa, ca dintre cei 38 de presedinti ai Senatului el este singurul prezent la aniversare.
Presedintele Academiei a amintit ca, de-a lungul timpului, Senatul a beneficiat de “competenta si prestigiul“ multor membri ai Academiei, printre care Nicolae Iorga, Dimitrie Sturdza, Theodor Rosetti. Totodata, la sectiunea comunicari stiintifice au intervenit academicianul Dan Berindei, despre “inceputurile institutiei Senatului in Romania“, istoricul Florin Constantiniu, membru corespondent al Academiei - “Senatul, Corpul matur al vietii politice romanesti“, prof. univ. dr. Ion Scurtu, consilier de stat la Administratia prezidentiala - “Senatul, institutie reprezentativa pentru viata politica si culturala a Romaniei“ si prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, vicepresedinte al Senatului - “Senatul si idealul unitatii tuturor romanilor“.
La manifestarea de la Academie au fost facute si recenziile a doua carti - “Istoria Senatului Romaniei“ si “Discursuri si dezbateri parlamentare“ - care urmeaza sa fie lansate la Targul de carte “Gaudeamus“.
De asemenea, mai multor membri ai Academiei si altor personalitati ale vietii stiintifice le-au fost decernate medalii jubiliare “140 de ani de la infiintarea Senatului“ si le-au fost inmanate cele doua carti de catre Gheorghe Buzatu, care a precizat ca acorda insemnele si volumele din insarcinarea lui Nicolae Vacaroiu.

FOTO: Senatorii au chiulit si de la propria aniversare