Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitati (CNSAS) a lansat, ieri, la Ministerul Culturii si Cultelor, trei lucrari: “Dictionarul membrilor CC al PCR - 1945-1989“, “Documente din dosarele secrete ale generalului Nicolae Radescu“, ambele elaborate de un colectiv de tineri istorici, si “Aurel Decei sau destinul disperarii“, scrisa de Ioan Opris. Nota comuna a acestor lucrari este faptul ca sunt realizate pe baza unor documente, in marea lor majoritate inedite, provenite din arhivele studiate de catre cercetatorii CNSAS.
Cel mai mare interes a starnit dictionarul. “'Dictionarul membrilor CC al PCR - 1945-1989' constituie un foarte util ins-trument de lucru pentru cei ce doresc sa studieze istoria recenta a Romaniei. El cuprinde personaje diverse, unele dintre ele continuand sa-si desfasoare activitatea si dupa 1989. Aparitia unor astfel de carti constituie o garantie ca in Romania contemporana cartea este inca la loc de cinste“, a declarat ministrul Culturii si Cultelor, Razvan Theodorescu.