Doua centrale termice de cartier din municipiul Targu Jiu, pentru modernizarea carora primaria a investit aproximativ zece miliarde de lei, au fost scoase din functiune. Centralele din cartierele Victoria II si Popa Sapca nu vor mai produce agent termic din aceasta iarna. "Adunarea generala a asociatiilor de proprietari din cele doua cartiere a decis ca nu mai au nevoie de serviciile celor doua centrale. O parte dintre locatari s-au debransat si si-au montat surse proprii de incalzire, astfel incat functionarea celor doua centrale nu mai era rentabila pentru cei ramasi racordati. Centrala din zona Popa Sapca a functionat iarna trecuta doar in luna noiembrie, iar cea din Victoria II a furnizat caldura tot sezonul rece", a spus Ion Popescu, directorul Directiei de Servicii si Utilitati Publice.
In urma cu sapte ani, cele doua centrale termice au fost modernizate de Primaria Targu Jiu. Suma investita atunci a fost de zece miliarde de lei, centralele fiind echipate cu instalatii de ultima ora.
Primaria Targu Jiu se judeca din anul 2000 cu firma din Constanta
Imediat dupa ce a venit in functia de primar al municipiului Targu Jiu, Florin Carciumaru a reziliat contractul cu firma MINS din Constanta, care efectuase lucrarile de modernizare a celor doua centrale. Conform intelegerii, societatea trebuia sa mai modernizeze patru centrale de cartier din Targu Jiu, ceea ce ar fi insemnat alti bani "aruncati pe apa sambetei". Firma constanteana a dat in judecata Primaria Targu Jiu pentru rezilierea abuziva a contractului, solicitand daune de peste un milion de dolari. In plus, reprezentantii societatii au mai cerut, tot pe calea instantei de judecata, plata unei sume de aproximativ 800 de milioane de lei, pentru lucrari efectuate, dar neachitate. Primaria a pierdut acest proces si a achitat, anul trecut, suma care a fost pretinsa. In schimb, procesul privind rezilierea contractului a fost castigat de municipalitate atat la Tribunalul Constanta, cat si la Curtea de Apel, acum cauza fiind pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care va da o sentinta definitiva. Constantin Radutoiu, seful Serviciului Juridic din cadrul Primariei Targu Jiu, a spus ca procesul dureaza din anul 2000.