Partidul Democrat nu l-a menajat deloc pe premierul Calin Popescu Tariceanu, dupa anuntul privind noua structura a Guvernului. Emil Boc, presedintele PD, a declarat ieri ca partidul sau nu va sustine un guvern ilegitim condus de un impostor, anuntand totodata ca va solicita in instanta ruperea Aliantei D.A. "PD nu va vota Guvernul propus de PNL pentru ca este un Guvern ilegitim cu un premier impostor", a sustinut Boc, potrivit caruia democratii "prefera sa plece in opozitie decat sa-si tradeze electoratul". Nici presedintele Traian Basescu nu a fost incantat de decizia premierului Tariceanu, seful statului sustinand ca noua formula guvernamentala nu mai reprezinta vointa electoratului, asa cum a fost ea exprimata la alegerile din 2004. Singurii care si-au mascat cu greu satisfactia au fost cei din PSD, treziti dintr-odata ca principal partid aflat la guvernare, desi acum doua zile se aflau in opozitie. Dupa ce a trimis lista noului sau cabinet Parlamentului, premierul Tariceanu a prezentat si prioritatile Guvernlui 2. Potrivit primului ministru, combaterea si eradicarea coruptiei reprezinta unul dintre obiectivele principale ale noii formule de guvernare. De asemenea, eliminarea decalajelor economice intre diferitele regiuni ale tarii noastre este o alta prioritate pe agenda noului Guvern. In plus, este esentiala corelarea legislatiei din Romania cu cea europeana, a mai spus Calin Popescu Tariceanu. In ceea ce priveste ministerele care vor avea parte de un sprijin sporit, premierul a precizat ca este vorba despre Ministerul Economiei si Finantelor, al Educatiei, al Sanatatii si cel al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, dar de o atentie speciala va beneficia si dezvoltarea infrastructurii si dezvoltarea rurala. Prioritatile premierului l-au lasat insa rece pe presedintele PD. "PNL a indeplinit visul PSD si anume distrugerea Aliantei D.A.", s-a aratat de parere Emil Boc, care considera ca liberalii vor guverna de acum inainte "la comanda PSD". Acelasi lucru l-a sesizat si presedintele Basescu, intr-o scrisoare trimisa presedintilor Camerei Deputatilor si Senatului. Seful statului sustine ca solutia gasita de premierul Tariceanu pentru rezolvarea crizei politice nu mai reprezinta interesele poporului, intrucat prin decizia unilaterala a premierului de a scoate PD de la guvernare s-a modificat radical structura politica a Guvernului, care a ajuns sa supravietuiasca doar cu suportul PSD. Basescu crede ca s-a produs astfel o ruptura grava intre Legislativ si societatea romaneasca, singurele solutii fiind ori asumarea unei noi majoritati transparente, ori alegeri anticipate. Marele castigator al crizei guvernamentale a reactionat, dupa cum era de asteptat, foarte moderat. Astfel, Mircea Geoana, presedintele PSD, a declarat ca social-democratii nu vor intra la putere si nu se vor asocia cu nici o formatiune de dreapta, dar vor vota totusi noul Guvern al lui Tariceanu. "Vom vota strict pentru restructurarea Guvernului si eliminarea PD", a explicat Geoana, potrivit caruia PSD va ramane in opozitie si isi va promova proiectele in Parlament, nu in Guvern.