Deputatii PRM nu vor vota pentru inceperea urmaririi penale a fostului premier Adrian Nastase, a anuntat, luni, in sedinta de plen, vicepresedintele executiv al partidului, Lucian Bolcas. "Dosarele sunt o varza, este un carusel al disjungerilor. Noi nu putem da girul unor acuze bazate pe probatorii care nu stim din ce dosare provin. Poate Adrian Nastase are o seri de culpe grave, dar aici nu este vorba despre o cauza penala. Ma pronunt impotriva inceperii cercetarii penale a unor fapte care nu sunt de natura penala", a declarat Lucian Bolcas. El a apreciat ca sesizarea la adresa fostului prim ministru a fost neconstitutionala, deoarece a fost semnata de seful DNA, Daniel Morar, desi trebuia semnata de procurorul sef al Parchetului de pe langa ICCJ, Laura Codruta Kovesi. "Adresa de raspuns a procurorului general nu are nimic de a face cu un act de confirmare, nu se refera deloc la acest caz, ci la cel precedent, al lui Miron Mitrea. Putem deduce ca procurorul general nu s-a asociat si ne aflam in prezenta unei actiuni personale a Directiei Nationale Anticoruptie", a mai spus Bolcas. Plenul Camerei Deputatilor dezbate, luni dupa-amiaza, solicitarile DNA privind inceperea urmaririi penale a fostului premier Adrian Nastase si a fostului ministru al Transporturilor Miron Mitrea