Ce nu e bun pentru liberali, e mana cereasca pentru taranisti. Refuzul Partidului National Liberal de a fuziona cu Partidul Democrat a insemnat pentru partidul lui Gheorghe Ciuhandu nesperata sansa de a reintra ca actor principal pe prima scena a politicii romanesti. Lucrurile merg cum nu se poate mai bine pentru urmasii lui Corneliu Coposu, in conditiile in care Partidul Popular Crestin-Democrat a devenit de ieri partid parlamentar. Minunea a fost posibila odata cu semnarea protocolului politic privind comasarea prin absorbtie a Uniunii Crestin-Democrate (UCR) in PPCD. Ciuhandu are in acest moment cinci functii de parlamentari, doua de secretar de stat si doi subprefecti. Pe de alta parte, in mod surprinzator, senatorul Ioan Talpes nu a primit acceptul de a intra in randurile PPCD.
Dupa cum era de asteptat, taranistii au raspuns prompt la chemarea democratilor de formare a unui pol de centru dreapta. Liderii celor doua partide politice, Gheorghe Ciuhandu si Emil Boc, se vor intalni cel tarziu la inceputul saptamanii viitoare pentru a discuta pe marginea acestui proiect si a detalia amanuntele acestei fuziuni. Adriean Videanu, presedintele executiv al PD, sustine ca proiectul de realizare a unui partid puternic de centru dreapta nu va afecta in nici un fel Alianta cu PNL, care va functiona mai departe conform protocolului semnat de cele doua formatiuni acum aproape trei ani. Videanu nu a scapat insa prilejul de a mai trage un perdaf colegilor liberali, de aceasta data cu privire la proiectul de lege emis de acestia referitor la siguranta nationala. Si asta in conditiile in care acum cateva zile, liderii Aliantei convenisera sa ingroape securile razboiului. Videanu a declarat ca gestul liberalilor este in contradictie cu decizia conducerii Aliantei, care a stabilit o comisie paritara pentru o solutie comuna pe subiectul sigurantei nationale. De la liberali, Videanu a trecut putin si la ungurii de la UDMR, carora le-a transmis ca nu are nevoie de avizul lor pentru a intra in Partidul Popular European. Acest lucru se va petrece automat, odata cu integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007. Pozitia de forta de pe care joaca acum PD este de inteles, daca ne gandim la amploarea loviturii politice pe care o dau democratii. Reanimarea taranistilor ar insemna, teoretic, si renasterea electoratului acestora, destul de numeros la un moment dat.

"Talpes sa-si lamureasca relatia cu fostul presedinte Ion Iliescu"

Intrarea PPCD-ului in Parlament, fie si pe usa din dos, este echivalenta cu o crestere semnificativa a moralului alegatorului taranist. Nu este improbabil faptul ca in timp PD sa devina falanga a doua a unui PPCD care sa stie sa-si joace cartile, tinand cont de traditia si valoarea brandului taranist. Alt avantaj al PD-ului sunt si cele cinci posturi de parlamentari pe care le-a castigat prin virtuala coalitie cu PPCD. La randul lor, taranistii par loviti de euforie. Asa s-a ajuns in situatia in care ieri Ciuhandu i-a refuzat lui Ioan Talpes adeziunea la PPCD. "Apreciem ca din punct de vedere politic nu este oportun momentul venirii lui Ioan Talpes in PPCD. Este de bun augur sa-si manifeste ca parlamentar sustinerea principiilor crestin-democrate", a explicat liderul taranist, trimitandu-l finut la plimbare pe fostul sef SIE. "I-am solicitat sa-si lamureasca anumite lucruri din trecutul sau, cum ar fi relatia cu fostul presedinte Ion Iliescu", s-a explicat apoi Ciuhandu decizia. Si este lesne de inteles ca, in conditiile in care PD vrea o apropiere serioasa de PPCD, Talpes nu va avea ce calca in acest partid. Ar fi aproape insuportabil pentru democrati sa-l stie in mijlocul lor pe unul dintre cei mai puternici oameni din Romania in regimul Iliescu. Pe de alta parte, imaginea PPCD ar fi suferit enorm de mult in cazul plecarii din partid a simbolului care este Doina Cornea. Revolutionara a amenintat zilele trecute ca va parasi partidul in conditiile in care acesta il va primi pe senatorul Ioan Talpes in randurile sale.