Democratii resping un proiect de lege al unui coleg ministru, Gheorghe Barbu, care a initiat un sistem de reducere a alocatiilor pentru mame.
PD isi explica propriile incoerente si ezitari in deciziile politice prin necesitatea respectarii programului de guvernare stabilit inca din campania electorala. Biroul Permanent National al PD a decis ieri respingerea proiectului legislativ privind indemnizatiile pentru mame, initiat de ministrul Muncii, democratul Gheorghe Barbu.
Programul de guvernare este Biblia acestei guvernari. Daca vedem ca ne indepartam de la promisiuni, ne corectam“, a declarat liderul PD, Emil Boc.
El a explicat ca proiectul in cauza incalca tocmai acele principii din programul de guvernare sustinute de PD, care in campanie a criticat tocmai plafonarea indemnizatiei pentru mame la un anumit procent din salariul mediu. Boc a adaugat ca partidul nu-si va retrage sustinerea fata de ministrul sau, care a actionat cu buna credinta. Liderul PD a accentuat ca Gheorghe Barbu nu a incalcat nici un protocol al Coalitiei, intrucat proiectul legislativ a fost doar publicat pe siteul ministerului, fara a intra pe ordinea de zi a Guvernului.
Intrebat cum este posibil ca o initiativa a unui democrat sa nu fie cunoscuta si aprobata de partid, Boc a argumentat ca Barbu a facut un proiect bun, pe fond, dar care mai trebuie discutat si cu organizatiile non-guvernamentale. De asemenea, liderul PD a spus ca actul legislativ nu a fost discutat nici in interiorul Coalitiei, ministrul Barbu dorind sa obtina intai reactiile dezbaterilor publice.

Coerenta guvernarii

In ciuda balbelor decizionale din ultima vreme, Emil Boc a asigurat ca adevarata coerenta a guvernarii, din punctul de vedere al PD, o reprezinta tocmai revenirea asupra hotararilor, daca ele se dovedesc gresite. Boc a argumentat ca acesta a fost si cazul retragerii membrilor din Consiliile de Administratie a SRR si SRTV, “inainte ca raul sa se produca“.
El nu a dorit sa comenteze decizia PNL de a nu urma linia depolitizarii celor doua institutii de presa. In schimb, Boc a tinut sa asigure ca “Alianta nu se va rupe, in ciuda celor care ar vrea sa se destrame“.