Ministrul Integrarii Europene, democrata Anca Boagiu, a starnit reactii de protest in lumea parlamentara prin declaratiile facute la sfarsitul saptamanii, prin care ii acuza pe senatori si pe deputati ca sunt "niste frustrati", pusi pe cotcodaceala, care nu inteleg ca treaba lor e sa dea Romaniei legile necesare integrarii".
Prima reactie la afirmatiile ministrului Integrarii Europene a fost cea a purtatorului de cuvant al PSD, senatorul Cristian Diaconescu, care a declarat ca asteapta scuzele ministrului Anca Boagiu pentru afirmatiile care se incadreaza "in zona limbajului de mahala". Pe de alta parte, senatorul PC Sabin Cutas a afirmat, referitor la declaratiile Ancai Boagiu, ca democratii sunt printre cei mai "scandalagii" colegi de Coalitie si a spus ca apostrofarile venite din partea lor sunt utile atat timp cat sunt si constructive. "Din cate imi amintesc eu, doamna ministru nu prea vine in plenul Parlamentului sa-si prezinte proiectele", a spus Cutas, si i-a recomandat Ancai Boagiu "sa fie mai prezenta la dezbaterile parlamentare si sa-i convinga pe parlamentari sa nu mai fie frustrati".

UDMR o apara pe Boagiu

Aparatorul ministrului Integrarii s-a dovedit a fi senatorul UDMR Peter Eckstein, care a spus ieri ca acuzatiile lansate de Anca sunt in mare masura reale. Senatorul a precizat ca Boagiu nu este primul demnitar care critica activitatea Parlamentului, dar ca aceasta "a depasit limitele" in momentul in care a vorbit despre parlamentari ca avand diverse frustrari. Totodata, Eckstein a spus ca ministrul este indreptatit sa critice activitatea parlamentarilor, care din lipsa de mobilizare au respins uneori ordonante sau proiecte de legi importante pentru integrarea Romaniei. El a mai spus ca se impune nu numai mobilizarea parlamentarilor pentru sustinerea legilor, dar si responsabilizarea social-democratilor, care au declarat recent ca "nu vor mai vota nimic".