Presedintele Traian Basescu a dezgropat din nou securea razboiului si a lovit sanatos in liberalii uniti in jurul premierului Calin Popescu Tariceanu. Partenerii de Alianta au declansat un scandal monstru dupa ce Ticu Dumitrescu a pierdut sefia Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii in fata reprezentantului democratilor, Corneliu Turianu. Liberalii l-au acuzat pe Basescu de imixtiune in alegerea presedintelui CNSAS, spunand ca nu exista interes in demascarea securistilor aflati acum la putere.
In replica, seful statului considera aceasta campanie drept "fara acoperire, demagogica si lipsita de responsabilitate" si aduce ca argument faptul ca, la initiativa sa, 1,3 milioane de dosare ale fostei Securitati au fost predate CNSAS cu date de identificare din noiembrie 2005 incoace. In plus, arhiva Dunarea, cu peste 680 de dosare, a fost transferata integral de la SIE catre arhivele statului, iar arhiva CAER si a fostului Pact de la Varsovia, de la Ministerul Afacerilor Externe si de la Ministerul Apararii Nationale au inceput deja sa fie predate arhivelor statului. Tocmai de aceea, Basescu a declarat ca "virulenta liberalilor la adresa presedintelui ma dezamageste". Iar lovitura de gratie i-a cam lasat pe liberali fara replica: "Timp de sase ani CNSAS a fost condus de un liberal si nu s-a facut nimic in deconspirarea securitatii". Si pentru ca Tariceanu sa mai primeasca niste motive de meditatie, Basescu a criticat dur si initiativa liberalilor de completare a legii lustratiei: "Am inteles ca toti comandantii de nave si aeronave sunt nomenclaturisti. Este spectaculos, mai ales cand ti-o spun oameni care au trait pe uscat. Propunerea parlamentarilor ma obliga sa-mi cer scuze colegilor comandanti de nave, caci, din politicianism, parlamentari ai Romaniei au considerat ca nu trebuie sa fie fosti comandanti in functii politice. Propun parlamentarilor sa scrie in lege ca se refera la Traian Basescu. Nu are rost sa jigneasca cei 250 de comandanti de nave maritime ai Romaniei". Dusul rece administrat liberalilor a continuat si cu urecheala cu privire la numirea lui Paul Victor Dobre in functia de ministru delegat pentru Relatia cu Parlamentul, in locul lui Bogdan Olteanu, ales presedinte al Camerei Deputatilor. Basescu l-a criticat pe Tariceanu pentru numirea facuta si a declarat ca a trimis deja premierului o scrisoare prin care isi motiveaza respingerea propunerii lui Dobre: acesta indeplineste o functie extrem de importanta in Ministerul Administratiei si Internelor si are o experienta importanta din cursul inundatiilor de anul trecut, astfel incat plecarea lui de la minister ar ingreuna activitatea. Liberalii au inghitit in sec, au luat act de refuzul presedintelui si au anuntat ca atunci cand se vor hotari cu privire la noul ministru, il vor anunta si pe Basescu. Surse din Palatul Cotroceni sustin ca, daca Tariceanu va veni cu aceeasi propunere, Basescu este hotarat sa i-o respinga din nou, astfel incat razboiul dintre cele doua palate va continua, se pare, la nesfarsit.