"Va fi un an in care vom scapa de criza, va fi un an in care optimismul va fi cel care ne va anima sa depasim momentul pe care l-am trait in anul 2009. 2010 va fi, in acelasi timp, anul in care se va hotari daca suntem capabili sa ramanem loiali comenzii pe care poporul roman ne-a dat-o pe 22 noiembrie. Oamenii politici au de trecut testul loialitatii si al fidelitatii fata de propriul lor popor. Comanda primita de la romani pe 22 noiembrie nu poate sa fie negociata. Avem toti obligatia sa raspundem acestei comezi, acestei vointe pe care romanii au exprimat-o prin prin vot si in cel mai democratic mod", a declarat seful statului.
"Nu avem de ce sa nu fim mandri de tara noastra", a mai declarat presedintele, care a adaugat ca trebuie sa facem din solidaritate "un mod de a trai".
El a subliniat ca 2010 va trebui sa fie "dedicat" reformei statului, proces care trebuie sa inceapa cu Parlamentul, cu sistemul de educatie si cel de sanatate.
"Fara reforma statului nu vom putea valorifica in favoarea romanilor cresterea economica ce va fi reluata in al doilea trimestru al anului 2010. Inchei urandu-va multa sanatate, bucurie, fericire in familii si, cel mai important lucru, solidaritate, solidaritatea cu noi insine si cu obiectivele noastre".
"Va doresc la toti La multi ani! La multi ani Romania! La multi ani romani! La multi ani tara draga!", a incheiat presedintele.
Presedintele si-a rostit discursul avand-o alaturi pe sotia sa, Maria.
Presedintele Traian Basescu, impreuna cu sotia si cu fiica sa cea mica, Elena, se aflau de la ora 22.00 la restaurantul unui hotel din Sinaia.