Discutiile privind modificarea Legii administratiei publice locale, care a devenit una dintre prioritatile politice ale Coalitiei dupa renuntarea la anticipate, au fost transate de catre presedintele Traian Basescu, care s-a pronuntat impotriva schimbarii presedintilor de consilii judetene in timpul mandatului.

„Nu sunt de acord cu legea schimbarii presedintilor consiliilor judetene in timpul mandatului. Este toxica“, a afirmat Basescu la intalnirea cu presedintii de CJ si cu primari din tara, desfasurata la Poiana Brasov si avand ca tema modificarea Legii administratiei publice locale.
Opinia de acum a presedintelui coincide cu punctul de vedere al PSD, care, prin vocea social-democratului Liviu Dragnea, liderul Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din Romania, s-a declarat de acord cu modificarea legii mentionate numai daca prevederile se aplica de la mandatul urmator, adica din 2008.
La randul sau, Vasile Blaga, ministrul Administratiei si Internelor, a precizat ca el sustine ca alegerea acestora, ca si demiterea lor, sa fie facuta cu jumatate plus unu din voturi, insa numai dupa 2008, in prezent o astfel de practica fiind neconstitutionala.
„Constitutia Romaniei, din punctul de vedere al juristilor cu care am discutat, nu da dreptul la aceasta ora unui vot uninominal pentru alegerea presedintilor CJ. Nu e vorba de ce vreau sau ce nu vreau, dar avem totusi legea in fata“, a declarat Blaga.

Intentiile Aliantei, date peste cap

Aceste declaratii vin pe fondul catorva luni in care, in nenumarate randuri, liderii Coalitiei, si, in special, cei ai Aliantei, in frunte cu presedintele PD, Emil Boc, au explicat ca programul de guvernare cu care s-au castigat voturile cetatenilor nu poate fi aplicat cu raspundere atata timp cat la conducerea autoritatilor locale se afla reprezentanti afiliati Opozitiei.
Drept urmare, parea fireasca necesitatea modificarii cat mai urgente a legii in cauza, in sensul introducerii prevederii ca presedintii consiliilor judetene sa poata fi schimbati nu cu doua treimi din voturi, cum este in prezent, ci cu o majoritate simpla.

Prefect neutru politic

„De ce sa intarziem sa facem prefectul functionar public neutru din punct de vedere politic? Prefectul nu are dreptul sa mai fie cel care sa interfereze cu deciziile consiliului local si sa le modifice. Va trebui insa sa le verifice strict legalitatea“, a mai declarat seful statului la intalnirea de la Poiana Brasov.
Potrivit presedintelui tarii, prefectul trebuie sa raspunda in fata legii pentru blocarea deciziilor legale. „Nu avem de unde lua alti prefecti, dar acestia trebuie neutralizati politic imediat“, a sustinut el.
„Nu ne limitam sa declaram doar ca, de la 1 ianuarie 2006, prefectii nu vor mai fi implicati politic, ci vor fi inalti functionari publici“, a precizat si Vasile Blaga, adaugand ca prefectii care vor sa ramana in politica vor fi schimbati din functii.
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a declarat, in context, ca viitorul statut european al Romaniei depinde si de aplicarea reformei in administratie, referindu-se si la asigurarea cadrului de absorbtie a fondurilor UE.
Ministrului Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a explicat ca o intalnire similara cu cea din Poiana Brasov va avea loc la 21 octombrie la Bistrita, dupa care proiectele privind administratia locala vor fi publicate pe siteul Guvernului, pentru a li se putea aduce imbunatatiri in termen de 30 de zile. Ulterior, modificarile vor ajunge in Guvern si in Parlament.