Presedintele Traian Basescu l-a primit astazi, la Palatul Cotroceni, pe printul Charles al Marii Britanii, prilej cu care i-a multumit pentru filmul despre muntii Carpati pe care l-a realizat si pentru promovarea Romaniei, informeaza Agerpres.
"Alteta Voastra, permiteti-mi sa va spun bun-venit la Bucuresti, bun-venit in Romania. Tin sa va felicit pentru stralucitoarea ceremonie (jubileul de diamant - n.r.). A fost o manifestare impresionanta", a spus Basescu, la inceputul intrevederii.
La randul sau, printul Charles i-a multumit sefului de stat roman pentru felicitari.
"Eu tin sa va multumesc mult pentru superbul film despre muntii Carpati cu care ati promovat Romania extraordinar. Alteta, in acelasi timp, cred ca ne pregatim sa vedem un eveniment extraordinar - Olimpiada de la Londra - si speram ca echipele noastre sa fie printre performerii acestei Olimpiade", a afirmat presedintele Basescu.
Dupa intrevederea cu Traian Basescu, printul Charles a vizitat biserica din curtea Palatului Cotroceni, cu hramul Adormirea Maicii Domnului.