Presedintele PSD, Mircea Geoana, a prezentat, luni, documentul privind propunerea de suspendare din functie a sefului statului, care cuprinde mai mult de 25 de capete de acuzare care pot fi structurate politic in patru mari categorii de acte prin care Traian Basescu a incalcat Constitutia. Potrivit lui Geoana, prima categorie priveste "suita de fapte grave prin care Traian Basescu a incalcat Constitutia", facute inca din prima zi de mandat. Aceste fapte sunt subsumate proiectului definit de Traian Basescu prin care acesta isi aroga calitatea de "presedinte-jucator". Printre faptele enumerate de Geoana, care se incadreaza in aceasta categorie, se numara deturnarea sensului alegerilor din 2004, blocarea Parlamentului prin incercarile succesive de schimbare a presedintilor celor doua Camere, demersurile facute pe langa premier pentru a-l determina sa isi dea demisia. A doua categorie de fapte le include pe cele prin care Traian Basescu foloseste institutiile statului si le controleaza prin interpusi, a aratat Geoana. El a facut referire la interventia presedintelui in treburile Justitiei, prin indicarea unor cauze care ar trebui deschise, precum si la cazul CSM si la dorinta de creare a comunitatii nationale de informatii. Pe langa acest demers de contestare venit din partea PSD, mai trebuie precizat faptul ca Parlamentului a decis, ieri, cu 21 de voturi pentru si trei impotriva, ca Traian Basescu sa nu se adreseze Parlamentului marti, asa cum solicitase, ci miercuri dimineata.