"A existat un vid legislativ la inceputul anului 2004. Nu s-a putut, din motive tehnice, desemna judecatorul care urma sa dea aprobari pentru interceptarea telefoanelor. Acesta trebuia sa fi verificat informatiile", a declarat Ion Stan, secretarul Comisiei Comune de Supraveghere a Activitatii SRI, referitor la ascultarea telefoanelor lui Dinu Patriciu. Cu toate acestea, avocatii lui Dinu Patriciu considera ca aceasta afirmatie nu poate acoperi ilegalitatea procedurilor folosite in acest caz. Avocatii presedintelui Rompetrol au depus ieri o plangere penala impotriva functionarilor care au dispus si efectuat ilegal interceptarea convorbirilor sale telefonice, personale si de serviciu. Reprezentantii omului de afaceri sustin ca functionarii in cauza, a caror identitate nu a fost inca dezvaluita, au actionat in afara cadrului urmaririi penale, fara ca activitatea de interceptare sa fi fost autorizata de un judecator si fara ca la adresa presedintelui Grupului Rompetrol sa fi fost formulata oricand pe parcursul anilor 1994 - 2006 vreo acuzatie cu privire la fapte prin care ar fi atentat la siguranta nationala a Romaniei.