Primarul Dumitru Nicolae era bucuros ieri ca, in sfarsit, persoana menita de el inca din primele minute de dupa alegeri, social-democratul Florin Popa, a ajuns city-manager, acesta fiind inlocuit in Consiliul Local de urmatorul pe lista, social-democratul Nicolae Rainea. Mai mult, primarul asteapta cu nerabdare sa le dea toate directivele viceprimarilor si administratorului unic pentru ca, mai apoi, sa se odihneasca.

"Ieri (n.r. luni) am avut concurs pentru ocuparea functiei de administrator unic, sau city-manager cum se cheama la americani. A participat un singur candidat, Florin Popa. Anunturile in ziar au fost date, sigur eu am fost in comisie, a castigat, trebuie insa sa bagam decizia in Consiliul Local, pe 28 august. Deci incepand de azi (n.r. ieri), putem zice ca avem viceprimari, city-manager si am ocupat cam toate posturile de conducere, si eu, dupa vreo luna de zile de cand voi plasa toate atributiunile pe care pot sa le dau la cei doi viceprimari si city-manager, o sa stau cu burta la soare", a spus Dumitru Nicolae.