Maghiarii din Romania cred ca prin dobandirea dublei cetatenii - romana si ungara - se face un pas catre refacerea Ungariei mari. Ei vor ca referendumul pe aceasta tema din Ungaria sa le dea castig de cauza si, astfel, sa se "intoarca la tara-mama". Din acest motiv, organizatia din zona Gheorghieni a Uniunii Civice Maghiare a facut un apel catre locuitorii din localitatile din Ungaria infratite cu cele din zona Gheorghieni sa participe in numar mare la referendumul privind acordarea dublei cetatenii maghiarilor din afara granitelor si sa voteze pentru acordare. Presedintele executiv al UCM Gheorghieni, Gyorgy Mozes Arpad, a declarat ieri ca referendumul din 5 decembrie din Ungaria este "un moment hotarator, care va schimba soarta natiunii maghiare". "Cu decenii in urma, ni s-a luat fara drept si fara a fi intrebati dovada apartenentei la natiune - cetatenia maghiara, iar acum avem posibilitatea sa primim inapoi acest lucru", se arata in apelul Uniunii Civice Maghiare trimis locuitorilor din Ungaria.