Ministrul Apararii Nationale, Teodor Athanasiu (foto), a anuntat ieri, in cadrul intalnirii cu membrii Colegiului CNSAS, ca incepand de luni vor fi declasificate dosarele Directiei a V-a Securitate si Garda din cadrul Departamentului Securitatii Statului, pe care MApN le-a trimis CNSAS. La randul sau, secretarul Colegiului CNSAS, Constantin Buchet, a declarat ca "documentele transmise miercuri de MApN catre CNSAS erau clasificate pe o perioada de 50 de ani, iar membrii Colegiului nu puteau avea acces la ele". El a precizat ca "singura institutie care le putea desecretiza era MApN, in calitate de detinator", si a adaugat ca ministerul va declasifica in etape documentele Directiei a V-a, urmand ca CNSAS sa preia periodic aceste dosare. Pe de alta parte, Constantin Buchet a spus ca reprezentantii Ministerului Apararii au promis ca vor declasifica treptat si documentele Directiei a IV-a Contrainformatii Militare din cadrul Departamentului Securitatii Statului. El a explicat ca Arhiva Directiei a IV-a include dosare de urmarire informativa, dosare de retea, dosare de informator si dosare de cadre intocmite de ofiterii de Securitate. (N.N.)