In Dilema Veche poate fi citit articolul ' Insemnari din subterana autohtona ' (Autor : Andrei Plesu).
In articolul de ieri din Adevarul as mai fi spus cite ceva, daca n-as fi avut fireasca limita de spatiu a rubricii. N-as fi intrat in detaliul istoric al istoriei romanesti de la sfarsitul anilor ’40, pe care Traian Basescu nu o cunoaste. Au aparut, in presa, destule precizari lamuritoare. Dar mi-as fi pus intrebarea dupa ce criterii isi organizeaza presedintele judecatile, de vreme ce poate spune ca Regele Mihai a fost tradator de tara si sluga la rusi, iar Ceausescu, in primii zece ani de mandat, a fost un bun presedinte. M-as mai fi intrebat de ce a simtit nevoia, hodoronc-tronc, sa dea cu bata-n balta si-n insemnele Casei regale? N-are alte griji, alte urgente? Jurnalistilor care, la Bruxelles, l-au intrebat despre bezmetica lui declaratie de la B1, a stiut sa le raspunda ca e curioasa insomnia lor in legatura cu subiectul. Dar cel putin la fel de curioasa e insomnia lui in legatura cu performanta politica a lui Mihai I.
M-as mai fi intrebat de ce a simtit dl presedinte nevoia sa se prezinte cu floricele la catafalcul lui Adrian Paunescu? Protocol prezidential? Dar atunci de ce nu l-am vazut si la inmormintarea lui Fanus Neagu, sau a lui Mircea Horia Simionescu? Inseamna ca dl presedinte avea o slabiciune aparte pentru poetul marilor cenacluri. Ceva, in personalitatea defunctului, ii impunea. Ce? Sa fi fost vorba de admiratie colegiala, ca de la poet la poet? Sau poate sentimentul difuz al unei solidaritati de destin? Paunescu - bard national al vechiului regim, el - sef al navei amiral al flotei comerciale romane in aceeasi perioada. Stiam - si dintr-un interviu aparut in ' 22 ', si din cateva convorbiri din vremea angajarii mele la Cotroceni - in ce masura condamnarea comunismului i se parea presedintelui o actiune irelevanta. Intr-un fel, mi-a placut onestitatea lui: o dusese bine sub Ceausescu si nu avea nici o motivatie autentica pentru a face mari gesturi rectificatoare. I-a trebuit o "comisie" care sa-i dea argumente "stiintifice" cum ca dictatura a fost dictatura. Pina la urma, a facut gestul condamnarii, binemeritand recunostinta vesnica si neconditionata a catorva intelectuali romantici. Dar s-a vazut acum ca una scrie la raport si alta crede dl presedinte in sufletul lui.
M-as mai fi intrebat ce tip de sensibilitate cultiva dl presedinte cind se burzuluieste la Regele Mihai si leagana, la botez, pruncul printisorului Paul Hohenzollern care, intamplator, in 2005, a emis despre unchiul sau aceleasi opinii ca si Traian Basescu.
O alta intrebare ar fi legata de brusca reconsiderare a unor politicieni pe care, altadata, i-a dezavuat. Printre ei, Calin Popescu Tariceanu. Pai, daca Tariceanu nu era chiar asa de rau, de ce l-a dat jos, rupand o alianta de care avea, totusi, nevoie? Mai nou, se contureaza si o umbra de cordialitate fata de "mogulul" Patriciu ("un liberal autentic"). Cine s-ar astepta la atata "flexibilitate" din partea unui principial taietor in carne vie, cum se vrea dl presedinte? Dar l-am vazut dand de pamint si cu cei care il antureaza (a declarat, fara echivoc, ca pe de-alde Voinescu, Cristian Preda et Co. i-ar fi dat afara din partid, daca el ar fi fost seful). Sunt sigur ca vor urma si alte surprize. Stiu ce crede, de fapt, Traian Basescu despre "intelectuali": ornamente usor manevrabile, usor de narcotizat charismatic, unelte nu prea respectabile, "filosofi" aducatori de ghinion.
Se vor gasi destui care sa ma ia si pe mine la intrebari. Daca stii si crezi toate astea, de ce l-ai "sprijinit"? Primul meu raspuns ar fi ca cer sa mi se arate texte. Texte de sprijin euforic, pagini omagiale, ode indragostite. Eu unul pot produce, dimpotriva, destule publicatii in care am formulat obiectii drastice (si pe care nimeni nu pare dispus sa le contabilizeze). In al doilea rand, mi s-a parut ca e o problema de civilizatie interioara, de minima politete, sa nu trec de la Cotroceni direct in tabara adversa. In al treilea rand, n-am avut loc, ca sa zic asa, de atitea voci gatuite de ura cate s-au perindat, seara de seara, pe la diferite emisiuni de televiziune. Am preferat sa tac, uneori, langa Liiceanu, decat sa urlu langa echipele de caftangii de la Antene, sau de la Realitatea. In al patrulea rind: chestia cu regele mi-a pus capac. In al cincilea rind: cred ca am dreptul sa spun ce cred eu de cuviinta, cand cred eu de cuviinta, in felul in care cred eu de cuviinta. Nu se pot impune nimanui momentul, amplasamentul si tonul opiniei proprii. Si, mai ales, nu se poate readuce in scena delictul de opinie. A fi pro-Basescu e la fel de ingaduit ca si a fi anti-, cu conditia sa nu ai alte motivatii in afara convingerilor personale. Intrebari de genul "de ce nu dai in Basescu?" sau "de ce de-abia acum?" sunt intrebari prostesti, cu un subton dictatorial.
Un ultim cuvant: nu-i fac lui Traian Basescu un proces de rea intentie. Sunt dispus sa accept ca a vrut sa faca ceva marcant si durabil. Ceea ce spun, fara nici o placere, e ca n-a fost deloc la inaltimea ambitiilor lui. Iar ceea ce se contureaza la orizont nu face decit sa ma convinga ca sintem o tara fara noroc...