Octavian Stireanu analizeaza decaderea implacabila a regimurilor portocalii in Georgia, Ucraina si Romania.
Cu cinci ani in urma, din oul unor revolutii portocalii, scoteau capsorul, aproape simultan, trei crai de la Rasarit: Saakasvili, in Georgia, Iuscenko, in Ucraina si Basescu, in Romania. Reteta nasterii a fost cam aceeasi pentru toti trei, culoarea campaniei a fost identica - portocaliul, iar mijloacele folosite pentru cucerirea puterii au fost
similare.
Saakasvili, impins pe scari, la propriu si figurat, de cine trebuia, a intrat, pur si simplu, peste presedintele in exercitiu, Sevarnadze, care se afla la tribuna parlamentului, i-a intrerupt discursul si l-a obligat sa iasa pe usa din dos, apoi sa demisioneze, proclamandu-se el ca nou presedinte (alegerile ulterioare fiind un fel de formalitate sub flamura portocalie).
Iuscenko a fost desemnat presedinte al Ucrainei aproape la masa verde, cu implicarea vizibila a unor organisme internationale (si mai putin vizibila a altor centre de putere), dupa ce rezultatele din cele trei (!) convulsionate tururi de scrutin fusesera contestate vehement si reciproc de cei doi protagonisti (celalalt fiind presedintele in functie pe atunci, si favoritul de acum, Ianukovici).
Al treilea crai portocaliu, Basescu al nostru, a iesit presedinte, dupa cum se stie, dupa manevra cu lacrimile varsate pentru "draga Stolo", dar, mai ales, dupa imensa frauda morala pe care el insusi a produs-o inainte de turul doi, cand, exact ca Iuscenko la Kiev, a acuzat mincinos si manipulator tot felul de furturi ale alegerilor, pe care, bineinteles ca nu s-a mai sinchisit sa le demonstreze vreodata. In vreme ce Base lucra la vedere, cu tot felul de declaratii si gesturi incendiare, incubatoarele profesioniste ale "revolutiei portocalii" ii cloceau scoaterea ciocului in lume.
Asa se face, de pilda, ca intre cele doua tururi s-au desfiintat listele suplimentare, cu exceptia celor pastrate in Gara de Nord si aeroportul Otopeni (din subordinea lui Mitrea), unde in doua ore au votat atatia "calatori" cati se inregistreaza pe-acolo intr-o saptamana! Ori ca MISA a fost puternic reactivata pentru operatiunea respectiva, ca si pentru planuitele proteste violente ce fusesera programate in noaptea turului doi, daca nu se anunta castigator cine trebuie!
Ce s-a ales, insa, de toti acestia, dupa "experimentul portocaliu" ? Saakasvili a inceput un razboi in urma caruia avea sa piarda doua parti din teritoriu, a indepartat tara de intrarea in NATO si a prabusit starea economica si sociala populatiei. A fost surprins de o televiziune rozandu-si cravata de la gat, a mai primit o perfuzie de resuscitare, acum vreo luna, de la acelasi Joe Biden, aflat in vizita pe-acolo cu probleme de scut militar si, probabil, isi mai foloseste timpul pe care-l mai are pana la viitoarele alegeri arzandu-si din hartii si scotocind prin conturi.
In Ucraina sunt alegeri prezidentiale pe 17 ianuarie, dar campania lor electorala dureaza 3 luni, fiind deja in plina desfasurare. In ceea ce priveste sansele lui Iuscenko, presedintele portocaliu in exercitiu, toate sondajele, cu toate marjele lor de eroare, sunt mai mult decat graitoare: are 2%, dupa ce, la inceputul mandatului, avea peste 60% incredere! Favoriti la presedintia Ucrainei sunt acelasi Ianukovici, cu 27% si actualul premier, frumoasa si artagoasa Iulia Timosenko, cu 16%.
In sfarsit, al treilea fruct iesit acum cinci ani din gaoacea revolutiilor portocalii, experimentate in aceasta zona, Traian Basescu, se inscrie pe acelasi trend descrescator, fiind de asteptat ca logica absconsa care l-a propulsat sa fie la fel de expirata precum se intampla si in cazul "colegilor" sai de mai la deal...
Amurgul portocaliu se lasa peste Tbilisi, Kiev si Bucuresti, aducand linistea peste niste tari care au suferit destul in acesti 5 ani de experiente nefericite.