Ambasadorul Indiei la Bucuresti, Nandkishor Pamwar, a efectuat ieri o vizita la Camera de Comert si Industrie a judetului Dolj (CCI), diplomatul fiind interesat de dezvoltarea relatiilor comerciale dintre companiile doljene si cele indiene. In cadrul acestei prime vizite la CCI a judetului Dolj, ambasadorul Nandkishor Pamwar a dorit sa cunoasca zona si specificul ei. Dupa discutiile de ieri, oamenii de afaceri din Dolj si din India se vor putea intalni pentru a perfecta diverse afaceri. "(...) Va urma evaluarea de catre parti a domeniilor de interes pentru initierea unor colaborari punctuale in context international, analiza ce se va concretiza intr-o serie de intalniri care vor reuni oameni de afaceri din cele doua tari", informeaza CCI a judetului Dolj, printr-un comunicat de presa.