Senatorii se vor reuni miercuri in doua sedinte de plen, prima fiind programata pentru orele 10,30 - 12,00, iar cea de-a doua la ora 16,00.
In prima sedinta de plen, Senatul urmeaza sa dezbata, in calitate de prima Camera sesizata, proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 41/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului.
In ce priveste ordinea de zi a celei de-a doua sedinte de plen, senatorii vor discuta punctul referitor la Ordonanta privind scoaterea de sub controlul Curtii Constitutionale a hotararilor Parlamentului, dupa ce Camera Deputatilor va exprima un vot cu privire la aceasta Ordonanta.
In cazul acestui proiect de lege, Senatul este Camera decizionala.