Adrian Severin publica o analiza in Jurnalul National, sub titlul "Dileme si confuzii dupa prezidentiale", pe care o puteti citi in continuare.
'PSD are o dilema legata de rezultatul alegerilor prezidentiale din 2009. Unii spun ca Mircea Geoana ar fi castigat, dar ca victoria i-ar fi fost confiscata prin frauda. Altii, apreciind ca si greseala de arbitraj face parte din joc, cred ca el ar fi pierdut.
Sustinatorii primei ipoteze fac referire la regula potrivit careia echipa care a castigat meciul nu se schimba, spre a explica de ce Mircea Geoana trebuie sa ramana presedinte al PSD. Acestora carcotasii le amintesc faptul ca, potrivit Constitutiei, cel ce obtine functia de Presedinte al Romaniei nu mai poate fi sef de partid. Adeptii ipotezei secunde, aplicand in sens invers aceeasi regula sportiva, insista ca echipa care a pierdut trebuie schimbata. Lor li se da replica subliniindu-se ca nu orice teorema are reciproca. Sunt perdanti care nu se schimba. Depinde cum au pierdut (glorios sau rusinos) si ce concurenta vor avea de infruntat in viitor.
Dificultatea iesirii din aceasta dilema provine din confuzia asupra criteriilor in functie de care se stabileste castigatorul unui concurs si, respectiv, caracterul scuzabil al infrangerii. Unii spun ca te poti considera castigator daca adversarul tau te-a intrecut prin mijloace pe care tu le consideri neloiale. Altii cred ca victoria se defineste prin raportare la tinta propusa si la miza aferenta ei. Daca tinta a fost atinsa (in speta obtinerea numarului celui mai mare de voturi) si miza (in speta functia de sef al statului) a fost adjudecata, cel ce a realizat atare performata trebuie declarat castigator. Adversarul sau este perdantul.
Unii spun ca infrangerea este scuzabila daca scorul cu care ai pierdut este strans. Altii cred ca felul infrangerii poate fi definit prin raportare la masura in care reflecta diferenta de forta obiectiva intre competitori. Cel care a facut tot ce depindea de el si a valorificat integral atuurile de care dispunea fiind, in final, depasit de un adversar efectiv mai puternic, este un invins pur si simplu. Cel care nu reuseste sa atinga tinta desi s-a autodepasit si a lovit peste categoria sa de greutate este un invins admirabil. In plan moral, performanta sa este echivalata cu victoria. Una este, insa, infrangerea si alta este umilinta. Umilit este acela care pierde - chiar si la limita - in fata unui contracandidat mai slab, in ciuda resurselor superioare de care dispune, din cauza nesabuintei cu care isi iroseste atuurile. Din punct de vedere moral o asemenea infrangere echivaleaza cu tradarea. Eventuala frauda a adeversarului nu poate fi in atari situatii mai mult decat o circumstanta atenuanta, in conditiile in care cauza esecului, respectiv a rasturnarii dramatice a raportului de forte, sta in neglijenta sau imprudenta invinsului.
Problema, in cazul lui Mircea Geoana, este ca in politica, la fel ca in contabilitate, victoriile morale se inregistreaza, iar infrangerile morale (rusinoase) se imputa; dar mai ales ca victoriile efective sunt singurele care conteaza. In plus, in politica schimbarea liderilor nu este o chestiune de moralitate, ci una de eficienta, de adecvare la nevoi. Or, aceasta nu se apreciaza in functie de performantele certe din trecut, ci de estimarea performantelor viitoare. Trecutul are relevanta doar intrucat ajuta prognoza oferind posibilitatea de a raspunde la intrebarea in ce masura o anumita persoana este capabila de anumite gafe (cum ar fi a se lasa surprinsa in compania interlopilor cu trei zile inaintea unui scrutin in care onestitatea candidatilor conteaza) sau de anumite abilitati (cum ar fi impunerea in structura pe care o conduc a unor persoane care apoi le filmeaza pe ascuns in timp ce le ofera mita).
Pentru PSD paguba majora care rezulta din atari confuzii si disputele metafizice aferente este ca ele plaseaza reflectia interna in afara realitatii. Asumarea realitatii esecului este premisa reformei. Desigur, o reforma inseamna mai mult decat schimbarea unui lider. Ea incepe, insa, cu plecarea liderului atunci cand necesara este schimbarea unui mod de conducere, gandire si comportare pe care tocmai acesta le intruchipeaza. Nu de sanctiune este vorba, ci de adecvare.
In spatele celui care se crede sanatos se ascunde un bolnav care isi ignora boala. Cu cat inceperea tratamentului adecvat intarzie cu atat vindecarea va fi mai dificila si mai incerta.'