Primaria Craiova propune consiliului local validarea listelor cu administratorii care au obtinut atestatul de-a lungul mai multor examene desfasurate in perioada 2005 - 2007, dar care nu au primit si girul consilierilor municipali, fiindca legea nu prevedea. Intre cei 81 de administratori propusi spre recunoastere se regaseste nimeni alta decat Carmen Cosoveanu, administratorul Asociatiei nr. 1 "Sabba Stefanescu", primul sef de asociatie din Craiova retinut cu catuse pe baza de ordonanta, sub acuzatia de delapidare si fals in inscrisuri sub semnatura privata. Cosoveanu, care era si contabil, si casier la aceeasi asociatie, este suspectata pentru ca si-ar fi insusit peste 200.000 de lei din banii locatarilor in perioada 2008 - 2009, intocmind in fals documente de evidenta primara, prin care justifica in fata proprietarilor si a cenzorilor sumele cheltuite ilegal. Reprezentantii Primariei Craiova au pierdut insa firul intamplarii si au trecut-o pe Carmen Cosoveanu pe listele de administratori. Prinsi cu omisiunea in actul administrativ, functionarii incearca acum s-o repare.
"Listele cuprind practic toti administratorii care au obtinut atestate. In cazul Cosoveanu, urmeaza sa se intocmeasca un raport juridic cu propunerea de nevalidare", a spus Carmen Licu, purtatorul de cuvant al municipalitatii. Adevarul este ca, in alte doua situatii, functionarii de la Serviciul coordonare asociatii s-au sesizat ca admistratorii nu mai trebuie propusi la validare. Este vorba despre o administratoare pentru care se propune retragerea atestatului pentru deficiente constatate in urma unui control al primariei, asadar o nimica toata pe langa ce ar fi comis Cosoveanu, si despre un administrator decedat.