Cele mai importante evenimente

Cum era si firesc, prima jumatate a saptaminii a fost dominata de declaratiile si actiunile politice nascute in urma rezultatului referendumului de la 19 mai. Liberalii si pesedistii nu au stat prea mult pe ginduri si au si inceput sa-si conteste liderii pe care ii considerau vinovati pentru nenorocirea care a cazut peste partidele lor - pozitiile lui Basescu si a PD au fost intarite in mod considerabil.

In cea de-a doua jumatate a saptaminii atentia galatenilor a fost atrasa de demisia liberalului Alexandros Galiatatos din functia de secretar de stat in cadrul Ministerului Transporturilor si de actiunea de protest organizata de pensionarii galateni indreptata impotriva Guvernului Tariceanu.

Legat de primul subiect, penelistul a precizat ca a cerut sa fie eliberat din functie pe motive de sanatate. In ciuda acestei precizari, este extrem de ciudat ca Galiatatos a plecat de la Transporturi imediat dupa ce directorul AFDJ Galati, Mihai Ochialbescu, a fost demis pentru motive care nu au fost niciodata facute publice.

In ceea ce priveste actiunea pensionarilor ar mai trebui spus doar ca batrinii din orasul nostru au reusit inca o data sa atraga atentia celor pe care i-au trimis in Parlament pentru a le reprezenta interesele.

Cel mai activ partid

Titlul de cel mai activ partid politic va fi impartit in aceasta saptamina de PNL si PD, care au iesit in evidenta in primul rind datorita scandalurilor care au pus stapinire de ceva vreme pe scena politica nationala.

La capitolul "cel mai inspirat om politic" vom face referire la ministrul Muncii, Paul Pacuraru. Liberalul este, din cite stim noi, singurul reprezentant al Guvernului care a avut rabdarea de a asculta, intr-o discutie directa, problemele cu care se confrunta pensionarii.

Cele mai tari declaratii

"Majoritatea guverneaza minoritatea. Asa stau lucrurile intr-o democratie. Nu pricep cum doi consilieri se pot impotrivi unei decizii luate de 33 de consilieri. Omul politic nu trebuie sa faca politica pentru el", a declarat plin de convingere primarul liberal de Cuca, Marin Tanase.

"Momentul de dupa referendum este folosit pentru reglarea unor conturi. Cei care isi contesta sefii au acum un moment foarte bun pentru a iesi la atac", a precizat deputatul PC Liviu Bogdan Ciuca.