Conducere Academiei Romane sustine, pe site-ul propriu, ca a aflat cu "consternare" despre acuzatiile de colaborare cu Securitatea aduse lui Constantin Balaceanu-Stolnici, cerandu-i sa-si comunice pozitia in aceasta privinta.
Forumul Civic Romanesc a solicitat Academiei Romane, printr-o scrisoare deschisa, din 28 noiembrie, sa retraga "de urgenta" titlurile de membri de onoare lui Constantin Balaceanu-Stolnici si lui Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul Timisoarei si Mitropolit al Banatului.
"Conducerea Academiei Romane a aflat cu consternare despre acuzatiile aduse lui Constantin Balaceanu-Stolnici, membru de onoare, si i-a cerut sa-si comunice pozitia in aceasta privinta", se arata in comunicatul postat pe site-ul Academiei. Forul precizeaza ca, potrivit art. 62, alin. 1, capitolul 6, din Statul Academiei Romane, "Adunarea generala a Academiei Romane poate exclude din randurile sale pe acei membri condamnati definitiv la o pedeapsa privativa de libertate pentru o fapta intentionata grava". Potrivit secretarului general al Academiei, Ioan Paun Otiman, intr-o prima faza, situatia lui Balaceanu-Stolnici va fi analizata intr-o sedinta a Prezidiului Academiei.
"Saptamana trecuta i-am solicitat punctul de vedere. Asteptam si comunicare CNSAS. Am dori sa avem o discutie in Prezidiul Academiei, insa potrivit legii excluderea este posibila numai dupa o condamnare definitiva. Noi neavand o alta prevedere legala, nu putem modifica legea pe loc. Nu putem discuta despre o excludere intr-o situatie de acest gen, pentru ca nu avem o acoperire legala", a declarat pentru MEDIAFAX Ioan Paun Otiman.
Colegiul CNSAS a stabilit, in august, ca Nicolae Corneanu si Constantin Balaceanu-Stolnici au facut politie politica. Atat Balaceanu-Stolnici, cat si Corneanu au recunoscut in presa ca au avut legaturi cu fosta Securitate.