Plecat la Adunarea Generala a Asociatiei Oraselor din Romania, Nicolae Matei, primarul orasului Navodari i-a delegat ieri atributiile sale viceprimarului Florin Chelaru. "Cat timp eu voi fi plecat la Bucuresti in perioada 18 - 21 martie a. c. viceprimarul va ramane cu toate atributiile primarului si il voi ajuta sa si le indeplineasca pentru ca am inceput sa colaboram bine", a declarat, pentru cotidianul "Replica" de Constanta, primarul Nicolae Matei. Potrivit edilului, motivul deplasarii sale la Bucuresti este de a discuta cu institutiile statului despre descentralizarea administrativa. "Voi avea intalniri cu parlamentari, guvernanti si cu prim-ministrul Emil Boc, unde vom discuta despre descentralizare. Cu MAI vom discuta despre descentralizarea Politiei pentru ca va trece in subordinea Primariei. Pentru infiintarea unui spital ambulatoriu cu 60 de paturi voi discuta cu ministrul Sanatatii, Ion Bazac. Pe marginea proiectului voi face demersurile pentru nationalizarea unui numar de 2 cladiri de la intrarea in Tabara Navodari, iar in luna aprilie a. c. il vom avea la Navodari pe secretarul de stat al ministerului Sanatatii Raed Arafat". Asadar, viitorul spital din Navodari va avea sediul in cladiri care deocamdata apartin SIND. (Alexandra VASILE)