Cheltuielile cu publicitatea ale Guvernului Romaniei au scazut de la 14,7 milioane de euro in 2004, la numai 3 milioane in 2005, in urma demersurilor societatii civile pentru transparentizarea si atribuirea echitabila a contractelor de reclama guvernamentala. Evaluarea este cuprinsa in raportul "Publicitatea politica - un an de transparenta", lansat luni, 26 iunie, de Centrul pentru Jurnalism Independent, principalul promotor al depolitizarii publicitatii guvernamentale. In decursul anului 2004, societatea civila si cotidianul "Evenimentul zilei" au afirmat in mod repetat ca Guvernul Nastase a determinat un ton mai prietenos fata de propria politica la anumite ziare, oferindu-le subventii mascate, dar consistente, din contracte de publicitate guvernamentala. Ziare cu tiraj mic, dar ne-critice la adresa PSD, ca "Gardianul" sau "Independent", au obtinut astfel sume importante pentru bugetul propriu, pentru a promova vagoanele de marfa ale CFR sau faptul ca Nuclearelectrica investeste in gradinite-model.