Jurnalul National: "Statul roman nu este un stat laic", sustine secretarul de stat Victor Opaschi (Autor: Eliza Popa)

Jurnalul National: Statul roman a fost totusi criticat uneori pentru ca ar privilegia sistematic - in plan administrativ si al finantarii - Biserica Ortodoxa Romana. Sunt valide aceste afirmatii?
Victor Opaschi: Categoric nu. Secretariatul de Stat pentru Culte este foarte atent in aplicarea prevederilor Legii privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor si mai precis a principiului neutralitatii in ceea ce inseamna pe de o parte relatia sa cu diferitele culte si, pe de alta parte, relatiile dintre cultele religioase. Lucru usor de remarcat bunaoara daca accesati site-ul nostru, Biserica Ortodoxa Romana este principala beneficiara in plan financiar a sprijinului statului roman. Dar nu avem aici de-a face cu o forma de discriminare, si sa va spun de ce. Explicatia o intalnim in acelasi text legislativ unde este invocat principiul proportionalitatii. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxa Romana primeste cele mai multe fonduri de la stat tocmai pentru ca are cel mai mare numar de credinciosi, asa cum ne arata recensamintele. Practic toate cultele primesc fonduri de la stat in functie de numarul de adepti.
Legea mai adauga o nuanta importanta. Pe langa criteriul numarului de credinciosi, ea mai adauga si criteriul nevoilor reale ale cultelor. Deci nu tine seama numai de numarul de credinciosi, ci si de nevoile care tin de specificul fiecarui cult, de organizarea lui, de modul in care intelege sa-si gestioneze fiecare relatia cu credinciosii proprii. De aceea proportia finantarii nu o reproduce exact pe cea de la recensamant.
Trebuie sa judecam lucrurile nuantat: acordam ajutor suplimentar acolo unde se impune, in special cand este vorba de mostenirea culturala. Si va spun sincer, sprijinul oferit acum nu este nici pe departe suficient pentru toata lumea. Atat poate Romania azi. Dar este pacat, pentru ca sunt atatea monumente de cult care trebuie protejate, care trebuie readuse la viata, introduse in circuitul public... Exista arhive importante, sunt orgi, sunt atatea obiecte de cult, sunt cimitire, biserici, temple - sunt atatea care ar merita atentia noastra! Ce putem incerca sa facem, lucrand impreuna cu cei care au aceste monumente in pastrare este sa limitam pagubele, sa facem o lista de urgente, sa atragem si alti parteneri in efortul nostru, ca sa putem salva si repune in valoarecat mai multe.
Dar, revenind la problema finantarii: desi Biserica Ortodoxa Romana pare a fi discriminata pozitiv, pentru ca primeste nominal cei mai multi bani, la rigoare, daca ar fi sa calculam strict cat revine fiecarui cult din totalul fondurilor oferite de catre stat pe cap de credincios, lucrurile nu stau asa, ci dimpotriva, cultele cu un numar mic de adepti sunt privilegiate in defavoarea celor mari.
Ca sa fiu inteles mai bine, as dori sa fac o paralela. In Parlamentul European, unde numarul de eurodeputati pentru fiecare tara este stabilit in general tot pe principiul proportionalitatii, tarile foarte mici trimit un numar mai mare de parlamentari decat li s-ar cuveni daca s-ar tine seama doar de acest criteriu. Comparatia Germania - Malta mi se pare elocventa: conform Tratatului de la Lisabona, nicio tara nu poate avea mai mult de 96 de deputati sau mai putin de 6. Prin urmare, pentru cazul celei mai populate tari a Uniunii Europene, Germania, avem cate un europarlamentar la 850.000 cetateni, iar in cazul Maltei cate un europarlamentar la fiecare 75.000 cetateni. In acest caz, desi Germania pare sa fie privilegiata, ea este, de fapt, daca ne luam strict dupa cifre, discriminata negativ in fata tarilor mai mici.
O situatie asemanatoare intalnim si in cazul finantarii cultelor religioase din tara noastra, cu Biserica Ortodoxa Romana aparent privilegiata, dar care in fapt primeste de la Secretariatul de Stat pentru Culte mai putin decat ar fi indreptatita strict de ponderea sa in randul populatiei. In schimb, statul roman tine seama de faptul ca un cult mai mic poate sa aiba alte nevoi decat unul mare si actioneaza in consecinta. Situatia este una perfect democratica, iar combinarea acestor criterii, al proportionalitatii si al nevoilor reale ale cultelor nu poate fi considerata discriminatorie. Nu este vorba de niciun privilegiu aici.
Jurnalul National: Se vorbeste mult despre aceasta chestiune a finantarii cultelor in Romania si se invoca tot felul de exemple europene. Este situatia romaneasca atat de diferita de cea a altor tari din Uniunea Europeana?
Victor Opaschi: Aceasta e o discutie veche, din care o sa reiau doar cateva puncte. Mai intai, sa nu uitam ca Legea privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor s-a adoptat la noi abia in 2006. Deci am avut saisprezece ani de discutii pe mai multe proiecte succesive. S-a discutat la nivel politic, s-a discutat si cu diferitele culte religioase, au fost dezbateri serioase, inclusiv cu experti internationali, dar si cu reprezentanti ai societatii civile.
S-au luat in considerare modelele europene existente, traditia juridica romaneasca si situatia actuala a tarii. In cele din urma s-a obtinut aceasta lege, care a avut acordul majoritatii participantilor la dezbatere. Sigur, n-a fost unanimitate - unanimitatea e contraproductiva in democratie; au existat cateva obiectii pe unele puncte. Per ansamblu insa, avem o lege potrivita pentru un stat membru al Uniunii Europene si mai ales una care raspunde nevoilor societatii romanesti actuale.
A existat, de pilda, o propunere de a abandona solutia actuala de finantare a cultelor de la buget si de a trece la un sistem inspirat din cel german, bazat pe asa-numitul "impozit bisericesc". Se spune ca ar fi o solutie mai echitabila, ca s-ar evita politizarea, "pomenile electorale" s.a.m.d. Dar nu e asa simplu: modelul german e intemeiat pe o anumita traditie, la care s-a ajuns tinand seama de niste realitati locale. Pe langa asta, mai sunt o multime de garantii legale, de forme de sprijinire a Bisericilor si cultelor angajate in viata publica. Mai exista si o intreaga cultura a federalismului care isi are radacinile in istoria locala. Dar la nivel european s-au dat solutii diferite. La noi s-a mers dintotdeauna pe aceasta, cu finantarea bugetara, pentru ca e o solutie care functioneaza la noi, cu realitatile romanesti.
In acelasi timp, trebuie sa fim constienti ca vorbim aici de Biserici crestine care prin insasi natura lor nu pot exclude pe saraci si nici chiar pe cei care nu vor sa directioneze din impozitul lor catre Biserici. Asa-numitul impozit bisericesc pe model german este potrivit federalismului german, dar si culturii dominat protestante. Sau, in orice caz, nascut pe frictiunea istorica dintre catolicism si protestantism. In schimb, cultura religioasa a cetatenilor romani nu a cunoscut o astfel de tensiune istorica, ci s-a insurubat mai degraba in jurul unor Biserici cu vocatie universala. Altfel spus, Biserica nu inchide niciodata usa nimanui, nici macar ateului. Puse in fata unei comercializari a credintei de tipul acesta, nu cred ca vom naste decat si mai multa confuzie acolo unde, de fapt, ar trebuie sa domine armonia.
Sigur, se poate discuta aceasta chestiune, a sistemului de finantare. Dar relatia statului cu Bisericile si cu alte culte religioase nu se rezuma numai la bani. Lucrurile trebuie judecate in complexitatea lor. Putem discuta daca suntem dispusi sau nu sa finantam functionarea cultelor religioase. Daca dorim altceva, avem prilejul sa facem schimbarea in Constitutie. Dar eu nu cred ca exista nici un consens politic, nici un sprijin in societate fata de o asemenea masura. In plus, trebuie sa ne consultam si cu institutiile interesate, deci in primul rand cu cultele religioase cand vrem sa facem asemenea lucruri. Si asta inseamna parteneriat social. Democratic si normal este sa ne consultam si sa gasim impreuna cea mai buna solutie: sa lucram impreuna, nu unii impotriva altora. Sunt lucruri delicate, si cu greu se ajunge la un acord. Vedeti si dvs. ca a fost nevoie sa asteptam pana in 2006 ca sa avem o lege a cultelor asupra careia sa se inteleaga toata lumea, si nici macar atunci intelegerea nu a fost unanima.
Jurnalul National: Au existat chiar propuneri ca statul sa inceteze cu totul finantarea salariilor preotilor, de exemplu. Cum comentati aceasta propunere?
Victor Opaschi: In primul rand Romania este una dintre putinele tari europene in care secularizarea averilor bisericesti nu a fost niciodata reparata. In Italia sau Austria, ca sa dau numai doua exemple, Bisericilor li s-au oferit compensatii pentru a-si putea desfasurata activitatea si misiunea. In Romania lucrurile au stat exact invers. Statul a luat Bisericii marea majoritate a bunurilor materiale si i-a tot promis un mic sprijin pentru salarizarea clerului si reparatia bisericilor. Nici acest lucru nu s-a intamplat decat dupa o perioada relativ lunga si adesea s-a facut dupa principii arbitrare. In opinia mea, asa cum arata lucrurile astazi, am intrat in sfarsit intr-o stare de relativa normalitate. Statul sprijina cultele si contribuie la o parte din salariile personalului de cult, recunoscandu-le acestora statutul de sprijinitori ai binelui comun.
Sa nu uitam ca avem in Romania cel putin doua Biserici, este vorba de Biserica Ortodoxa Romana si de cea Greco-Catolica, profund inghenuncheate de regimurile politice moderne. Astfel, mica finantare pe care o primesc de la stat e un umil gest reparatoriu si care nu trebuie inteles doar in dimensiunea lui istorica, ci si in cea practica.
In alta ordine de idei, finantarea cultelor religioase nu contrazice cu nimic democratia, liberatea religioasa sau libertatea de constiinta. Cetatenii sunt liberi sa creada in ceva sau sa nu creada, sa-si manifeste credinta sau nu etc.